• Ultimul discurs: Kennedy a vorbit despre o infailibilă ”mașină secretă” umană » Video

    ”John F. Kennedy a fost redus la tăcere la scurt timp după ce, în ultimul său discurs, a avertizat cu privire la anumite societăți secrete care conduc lumea. În acest context a amintit și despre scopul mizerabil ale acestora: de a crea o «Nouă Ordine Mondială»”, sunt de părere teoreticienii conspirației. "Pentru noi, este opusul. În jurul lumii a fost țesută o «caracatiță vampirică »»

    Continuare
  • Tibet: morții sunt dați de pomană vulturilor » Video

    În tradiția budistă tibetană ”corpul fizic este doar un vas gol după moarte, iar cerul un loc unde sufletul sau spiritul așteaptă procesul de reîncarnare, urmat apoi de renaștere”. Mulți dintre budiști aderă la ”vajrayana”, o orientare religioasă care predă știința transmigrației și care înseamnă „Calea de Diamant”. Se referă la logica învățăturii, care se presupune că nu poate fi »»

    Continuare
  • Antarctica: un chirurg s-a auto-operat de apendicită

    Realitatea se pare că răstoarnă de multe ori logica. Aflat la capătul lumii, prizonier al ghețarilor veșnici, un tânăr chirurg, pe nume Leonid Rogozov, în vârstă de 27 de ani, și-a făcut o anestezie locală, injectându-și mai multe doze de procaină, apoi a acționat cu bisturiul asupra zonei apendicitei. »»

    Continuare
  • “Există viață după moarte” » » Video ro

    Este foarte ușor să fii ateu când ai succes în viață, dar este foarte greu să fii ateu când ești pe patul morții. Sunt oameni care spun că au văzut o lumină. Sunt oameni care spun că au plutit deasupra patului. Sunt oameni care spun că au simțit căldură și dragoste. În fiecare zi oameni ca tine şi ca mine își trăiesc »»

    Continuare
  • Povestea fetiței răpite care a trăit printre maimuțe

    O existență spectaculoasă: o copilă britanică a fost răpită, apoi abandonată în junglă și crescută de o colonie de maimuțe capucin. Dar, după cinci ani, a fost găsită de niște vânători și dată la schimb, pe un papagal, într-un bordel. A scăpat neviolată, dar a fost bătută în mod frecvent. A fugit și a trăit pe...

    Continuare
  • Exorcism: adevărul în cazul Anneliese Michel | Video

    Vocile terifiante ale demonilor îi spuneau că e blestemată şi că o să ardă în iad. Depresia a copleșit-o curând, iar gândurile de suicid o asaltau tot mai des. Abia în 1973 părinții ei au luat și posibilitatea că fiica lor e posibil să fie sub controlul diavolului. Anneliese nu se putea apropia de altar, sub pretextul că „pământul îi ardea sub picioare”...

    Continuare
  • Amintiri din altă lume: ”Am vorbit cu Dumnezeu”

    Flavio i-a povestit tatălui său ca ”atunci când a apărut îngerul uitării și a încercat să mă atingă, mi-am întors capul într-o parte. Aceasta este explicația pentru care îmi pot aminti aproape totul din lumea cealalta. Îmi amintesc de faptul ca am o misiune: de a transmite informații cu privire la realitatea spirituală. Acum, tot mai mulți copii...

    Continuare
  • Transmigrație: yoghin care a trăit peste 500 de ani

    Se spune că a fost unul dintre cei mai mari și mai renumiți yoghinii din istoria Indiei. A intrat în legende și legendele susțin că acest mare sfânt, nu avea nevoie de mâncare și nu purta niciodată haine, indiferent daca era iarnă sau vară. Obișnuia să stea gol, pe o platformă înaltă, și să murmure cântece devoționale adresate zeilor. Cântecele lui, murmurate într-o limbă misterioasă, nu au putut fi traduse. ...

    Continuare
  • Siberieni care nu știau de cel de-al doilea război mondial

    Purta un tricou peticit și re-peticit din pânză de sac decolorat de vreme. Era îmbrăcat cu niște pantaloni din același material, de asemenea peticiți și re-peticiți. Era nepieptănat și avea o barbă mare. El s-a uitat speriat la intruși și devenise foarte, foarte atent, analizându-i ca pe niște ființe din alta lume, ...

    Continuare
  • Este Biblia un misterios document codificat? | Video

    ”Când am folosit un calculator, am dat lovitura“, a mărturisit Rips. ”Am găsit mult mai multe cuvinte codificate decât prevedea statistica și legile hazardului. Am introdus în calculator textul Bibliei în ebraică, apoi o traducere în ebraică a romanului „Razboi și pace“, precum și alte doua vechi texte ebraice...

    Continuare
  • Misterul statuii "Kalpa Vigraha" ce neliniștește CIA

    De aici în acolo încep surprizele. În raport este descris faptul ca obiectul “Circus Mustang ST-0183” este de fapt un cufăr vechi, uzat, de lemn, având un capac sferic. La deschiderea capacului, în grosime de aproximativ 15 cm., în interior se afla o caseta metalică cu dimensiunile de ...

    Continuare
  • Ce caută extratereștrii în ”zona tăcerii” din Mexic? | Video

    Unii vorbesc despre ”Trino Vertex", ca despre un portal obscur care se află între bifurcațiile unor tornade magnetice. Sunt o multitudine de formațiuni de rocă ciudate și există multe rapoarte de flora și fauna mutante. Chiar și animale se pare că se deosebesc de cele pe care le știm. Este oare această zonă un adevărat mister al naturii sau doar un alt truc local, în speranța de a atrage turismul? ...

    Continuare
  • O navă spațială extraterestră prăbușită pe Lună?

    Am mai găsit și un al doilea corp, dar distrus în proporție de 80 la sută. Am dus capul lui la bordul navetei noastre. În jurul acestui cap am descoperit o centură. Culoarea pielii era de un gri-albastru, hai să zic de un albastru pastel. Cabina de pilotaj era formată din lungi tuburi hexagonale. ...

    Continuare
  • Incredibil: a trăit 105 ani dar a murit la 31 de ani!

    Cum e posibil așa ceva? Documentele vremii ”spun” că totul a fost atent documentat și înregistrat de către autorități, incidentul fiind confirmat de nu mai puțin de 70 de martori. Acest om a fost prezentat ca dovada a călătoriei (involuntare) în timp. A fost posibil oare ca un vortex spațiu-temporal sa răpească un om din anii 1800 si sa-l arunce înapoi după zeci de ani în mijlocul traficului pe o stradă aglomerată din New York? ...

    Continuare
  • Dropa: nava extraterestră a aterizat forțat în munți | Video

    Acolo, în peșteră, au amenajat o galerie specială pentru acest ritual: au desenat pe pereți planetele pe lângă care se aventuraseră, soarele în mijloc și multe, multe, miliarde de stele și galaxii pe care le-au unit printr-o linie. Acolo, unul câte unul au rânduit fiecare mormânt după o schemă anume. Anii au trecut cu zecile, cu sutele, cu miile. Poate ca s-au topit milioane de ani...

    Continuare
  • Americanii caută ”Vimana” în Afganistan | Video

    Misterul este pe cale sa se adâncească deoarece armata americană a intervenit în acest caz. Dar oare ce urgență, și ce mare taină a cauzat graba bruscă a celor mai puternici lideri ai lumii occidentale pentru a merge în Afganistan? Acolo, într-o peșteră, ascuns de mii de ani vederii umane, e află o mare enigma. Tentativa de recuperare a obiectului se pare că a provocat deja "dispariția" a cel puțin opt soldați americani. ....

    Continuare
  • Cumplit: hrana modificată genetic este cancerigenă | Video

    Acesta este primul argument științific pentru interzicerea organismelor modificate genetic, după ce, în numeroase rânduri, organizații neguvernamentale au semnalat potențialul pericol pentru sănătate. Rezultatele acestui studiu arată cât este de periculoasă hrana modificată genetic pentru sănătate, consumată chiar ?i în cantități mici....

    Continuare
  • De ce sufletul cântărește numai 21 de grame?

    Operațiunea constă în cântărirea fiecărui organism - înainte și după moarte - pentru a determina eventualele diferențe de greutate. La finalul experimentului doctorul a declarat că imediat după deces, cu mici diferențe organismele cântăreau cu 21 de grame mai puțin. De ce? Oare atât cântărește sufletul? Apoi doctorul a repetat experimentul...

    Continuare
  • Uimitor: piramide antice descoperite în Antarctica

    Două dintre structurile piramidale s-au găsit la aproximativ zece kilometri de linia de coastă. În prezent echipa a planificat o expediție pentru a cerceta cea mai apropiată dintre piramide. E important, atât pentru ei, cât și pentru noi, să se determine cât mai repede dacă respectiva formă geometrică este naturală sau artificială”. Despre Antarctica știm ca a fost un continent unde, în urma cu aproximativ 53 de milioane de ani, se înălțau palmieri. Temperaturile nu au scăzut sub 10 grade Celsius iarna și 20 vara.

    Continuare
  • Omul care a sfidat antigravitația și levitația | Video

    Se vorbește că Leedskalnin descoperise secretele levitației sau antigravitației, pornindu-se de la afirmația enigmatică făcută de el însuși, când a fost întrebat cum a izbutit: “Nu este chiar dificil. Secretul este să știi cum!”. El sugera că s-a folosit de magnetism, în încăperea în care el dormea găsindu-se ulterior o roată cu magneți. “Am descoperit secretul construirii piramidelor și am mai aflat cum egiptenii și popoarele din Peru, Yucatan și Asia, folosindu-se numai de instrumente primitive...

    Continuare
  • Misterioasele tuneluri ale civilizațiilor antice

    Dar aici se pune întrebarea fenomenală: cum a putut să călătorească o vestă de salvare, în linie dreapta, aproape trei ani, aproximativ 4000 de kilometri, din portul Aden până în adâncurile lacului din Rusia? De aici a plecat ideea existentei unui tunel ce leagă oceanul Indian de Rusia. Și cum această ideea prinsese mai de mult timp contur pe baza zecilor de tuneluri antice descoperite în lume, problema a început să pară credibilă...

    Continuare
  • Lămpile veșnice sunt aduse de ființe coborâte din cer

    ”Lampa orbitoare, care lumina, nu avea nici ulei sau fitil”, a scris Eliphas Levi. ”Atunci când Jechiele a atins un cui din perete s-a auzit o trosnitură ciudata și o scânteie albăstruie a sărit imediat de acolo. A fost vai și amar pentru cei care au atins ciocanul de fier de la acel moment. Scânteia albastra îl făcea pe dușman să țipe, ca și cum el ar fi fost ars, după care fugea cât de repede picioarele lui îl puteau purta."...

    Continuare
  • Enigma structurilor extraterestre din Siberia | Video

    De asemenea, documentele din acea vreme vorbesc despre devastarea masivului forestier din zonă și despre dispersarea stâncilor pe o suprafață de multe sute de kilometri pătrați și apoi apariția unor obiecte metalice, de origine necunoscută, care acum sunt îngropate adânc, iar prezenta lor este trădată uneori numai de o abundentă vegetație stranie, iarba depășind de vreo două ori înălțimea omului. ...

    Continuare
  • Suntem ceea ce gândim, avem ceea ce nu vedem!

    Daca încerci din răsputeri să fii o persoană educată și politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii și aranjamente lingvistice care nu ți-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpșor. Dacă prietenul tău nu se va dovedi un bun cunoscător al limbajului suburban, prietenii lui vor compensa din plin aceasta. Dacă nu ești conștient de propria tendință de a-i judeca pe alții, vei constata stupefiat că ...

    Continuare
  • Reîncarnarea: o formă de ”sclavagism” post-mortem | Video

    ”Chiar dacă trupul se distruge, se pune întrebarea «Cine sunt eu?». Sunt, de fapt, o sursă de energie cu puterea de 20 de Wați, existentă în creier. Această energie este eternă și tocmai de aceea nu dispare niciodată. Nici după moartea fizica. Este una dintre axiomele indubitabile ale fizicii este că energia niciodată nu moare. Ea nu poate fi nici creată, nici distrusă.

    Continuare
  • Piramidă uriașă de cristal în Triunghiul Bermudelor

    Iar ca să sporească și mai mult misterul, în vârful uneia dintre piramide se află doua găuri mari, iar apa marii, la viteza semnificativă, intră prin cea de a doua gaură și astfel se formează un vortex gigant, acest lucru creând valuri mari și un fenomen de ceață pe suprafața mării. Astfel, s-ar putea explica multele și enigmaticele dispariții de aeronave și vase de navigație în zona Triunghiului Bermudelor.

    Continuare
  • Șoc: s-au născut primii copii modificați genetic

    O parte dintre copii au fost deja testați și cercetătorii au descoperit gene ce provin de la părinți diferiți. Scandalul a pornit de la oamenii de știință care se tem că această tehnică ar putea fi utilizată pentru a crea o nouă rasă de oameni, cu trăsături și caracteristici fizice și psihice superioare. Copiii s-au născut ca urmare a unor experimente realizate pe femei care nu puteau să conceapă.

    Continuare
  • Amprenta rugăciunilor sau calea către divinitate | Video

    O imagine impresionantă care a făcut înconjurul lumii! ”Este un miracol?” – s-au întrebat mulți. Nu este un miracol. Pur și simplu, un călugăr s-a rugat atât de mult încât conturul tălpilor sale s-au întipărit în podeaua de lemn a lăcașului de rugăciune din mânăstirea Tongren, din provincia Qinghai, China. Vestea s-a răspândit repede și ziariștii …

    Continuare
  • A reușit Thomas Edison să comunice cu morții?

    "Dacă personalitatea noastră supraviețuiește, atunci este strict logic și științific să se presupună că păstrează memoria, intelectul, și alte facultăți și cunoștințe pe care le dobândește pe acest pământ? Prin urmare, în cazul în care există personalitate, după ceea ce numim moarte, este rezonabil să se concluzioneze că cei care părăsesc acest pământ ar vrea să comunice cu cei de lângă care au plecat…

    Continuare
  • Varginha: extratereștri maronii cu ochi roșii | Video

    Conform descrierilor mai multor martori, creaturile care au invadat străzile micii localități aveau ochi mari, roșii, luminoși, fără pupile, piele uleioasă și întunecată (maro aprins). Unii au declarat ca au văzut niște vene ieșite în relief în zona gâtului. Din mai multe note a rezultat că aveau un corp foarte mic, de talia 90 cm - 1,10 m, trei excrescențe osoase mici ca niște cocoașe pe cap, picioare mari cu două degete, mâini cu trei degete, o gură mică și o limbă neagră, subțire.

    Continuare
  • Marea enigmă Tunguska gâdilată de un meteorit | Video

    "Cerul s-a rupt în două și a apărut foc deasupra pădurii. Ruptura din cer s-a lărgit și toată zona de nord a fost acoperită de foc. În acel moment a început să îmi fie atât de cald încât nu mai puteam suporta, ca și cum cămașa mi-ar fi luat foc. Am vrut să-mi smulg cămașa și să o arunc, dar cerul s-a închis la loc. S-a auzit un sunet puternic și am fost aruncat la pământ", a povestit...

    Continuare
  • De ce unii oameni văd aurele energetice?

    Câțiva cercetători și un vindecător cu puteri miraculoase și-au dat întâlnire într-un laborator spaniol pentru a descâlci nemaipomenitul ”dar” cu care natura îi înzestrează pe unii. Adică, până la urmă este vorba despre vrăjitori, șarlatani sau oameni sfinți? Un studiu recent a fost realizat de Oscar Iborra, Pastor Luis si Emilio Gomez Milano, din cadrul Departamentului de Psihologie Experimentala a Universității din Granada și publicat în revista ”Conștiință și cunoaștere”.

    Continuare
  • Jack Spintecătorul a fost, de fapt, o femeie | Video

    Cel mai temut asasin în serie, care a terorizat Londra secolului al XIX-lea, de-a lungul timpului a iscat numeroase teorii. Numele de Jack Spintecătorul se știe, este pseudonimul dat unui criminal anonim care a acționat în zona Whitechapel, din Londra, între sfârșitul lunii august și începutul lunii noiembrie 1888. Identitatea lui nu a fost descoperită, dar iscă încă multe controverse.

    Continuare
  • Thrive: unii au urcat într-o navă extraterestră |Video

    Este aproape o certitudine existența inteligenței extraterestre, care a reușit să stăpânească legile Universului, dincolo de ce se învață acum la MIT și CalTech, pentru a se putea transfera prin spațiu-timp, în timp real, prin vastitatea spațiului interstelar. Avem peste 4.000 de cazuri în care aceste obiecte au aterizat pe sol și au lăsat dovezi fizice. Avem peste 3.500 de cazuri de piloți. Avem sute de cazuri, inclusiv al unui investigator de vârf al FAA, John Callahan și ale altor numeroși operatori, ce au urmărit pe radar...

    Continuare
  • Enigma călcâiului extraterestru din Aiud | Video

    Poate fi un fragment dintr-un obiect extraterestru, poate fi o relicvă a unei civilizații dispărută sau distrusă din trecutul îndepărtat al pământului sau – poate fi un obiect pierdut de niște ființe avansate din punct de vedere tehnologic care au ajuns la o modalitate de a călători în timp. Alte teorii care circulă pe internet propune că obiectul ar putea proveni de la o aeronavă de mărime mică și că ar fi putut fi o una dintre tălpile de aterizare ale acestuia.

    Continuare
  • Cum poți ucide un agent secret fără să lași urme?

    Într-un apartament din centrul Londrei, politia a descoperit într-un sac, înghesuit într-o geantă de voiaj tip sport, trupul unui bărbat. Medicii legiști au stabilit că trupul aparține lui Gareth Williams, în vârstă de 30 de ani, agent al Serviciului Secret de Informații (MI6). Colegii au sesizat politia că Williams nu fusese văzut de circa două săptămâni și, conform caracterului său, nu avea un asemenea comportament, adică să lipsească nemotivat dintr-o agenție secretă.

    Continuare
  • Avion fantomă: a decolat în ‘46 și a aterizat în ’93

    50 de ani mai târziu avionul a aterizat pe aeroportul Bogota din Columbia. La bordul ei s-au găsit 36 de schelete și cești de cafea caldă lângă scrumiere cu țigări aprinse (marca - demult dispărută - Old Gold). Teoreticienii din sfera industriei conspirației vorbesc, unii despre o realitate pe care nu avem puterea să o vedem, alții despre sindromul ”marfan” și, nu în cele din urmă, glumeții pomenesc ceva despre o mamă a proștilor care e mereu gravidă din cauza extratereștrilor.

    Continuare
  • Sunetele apocalipsei sunt reale | Video

    Este muzică cosmică? Așa e sunetul veșniciei? Sunt întrebări fără răspunsuri formulate pe forumurile din întreaga lume. Dincolo de teoriile conspirației și de interpretările mistice, unii spun că sunetele ar putea avea cele mai logice explicații. Un geofizician de renume a declarat că "sunetele ciudate" sau "sunetele apocalipsei" (așa cum le place unora să le numească) sunt reale.

    Continuare
  • Întâlnire cu o extraterestră în Japonia | Video

    Mulți se întreabă cât de mult adevăr există în această poveste numită ”Utsuro Bune”? Conform unui documentar difuzat de History Channel, o pictură, realizată în Japonia, în perioada Edo, prezintă un eveniment ciudat care a avut loc pe 22 februarie 1803. În apropierea plajei Hara-yadori, de pe teritoriul lui Ogasawara Etchuu-no-kami, (tipul era un fel de lider feudal de-al lor), a naufragiat o barcă de formă rotundă.

    Continuare
  • Epopeea lui Ghilgameș

    ”Epopeea lui Ghilgameș” este fără îndoială capodopera literaturii orientului antic și nu numai. Titlul inițial al operei însemna "acela care a zărit prăpastia" (Sha naqba imuru) sau "acela care a învins toți regii" (Shutur eli sharri). Cea mai cuprinzătoare versiune a eposului are în componență 12 tăblițe de lut păstrate în faimoasa bibliotecă a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive. Este povestea regelui sumerian al Urukului, prototip al războinicului-erou, este probabil primul epos al omenirii.

    Continuare

miercuri, 23 noiembrie 2011

Epopeea lui Ghilgameş (I)


”Epopeea lui Ghilgameş”este fără îndoială capodopera literaturii orientului antic şi nu numai. Titlul iniţial al operei însemna "acela care a zărit prăpastia" (Sha naqba imuru) sau "acela care a învins toţi regii" (Shutur eli sharri). Cea mai cuprinzătoare versiune a eposului are în componenţă 12 tăbliţe de lut păstrate în faimoasa bibliotecă a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive. Este povestea regelui sumerian al Urukului, prototip al războinicului-erou, este probabil primul epos al omenirii. Prin bogăţia lirică, intensitatea trãirilor şi problematica existenţială, epopeea depăşeşte cu mult cadrul unei legende eroice, aducând în discuţie teme precum cãutarea nemuririi şi dezlegarea tainelor lumii de dincolo.


Ghilgameş este primul “zeu două treimi şi om o treime” a cărui poveste este redată într-un text literar. ”Epopeea lui Ghilgameş” este cea mai veche epopee cunoscută şi a fost scrisă iniţial în akkadiană (o limbă semitică), în partea de miazăzi a Mesopotamiei. Există mai multe versiuni ale epopeei, cea mai veche (babiloniană) datând de pe la 1700 î. Hr, iar cea mai nouă (ninivită) fiind parţial rescrisă şi dezvoltată în jurul anului 1000 î.Hr. Conform dicţionarului de cultură generală coordonat de Frederic Laupies, “Epopeea lui Ghilgameş a fost compusă prin integrarea a cel puţin cinci povestiri mai vechi, scrise în sumeriană, cealaltă limbă a civilizaţiei mesopotamiene, constituind ciclul faptelor de vitejie ale lui Ghilgameş, regele din Uruk. Dincolo de tot ce ne desparte, dincolo de ceea ce nu ştim, suntem liberi să ne imaginăm tragica poveste a unui rebel care a trăit în Sumer, cel care a vrut şi a căutat în mod absurd nemurirea, dar a murit, aşa cum mereu se întâmplă. Ficţiunea despre Ghilgameş, aromele lumii uitate, irealitatea, nisipul timpului de sub care e dezgropată povestea, sunt mai puternice decât realitatea regelui Ghilgameş, regele real din Uruk, cel care a scris acum 5 000 de ani primul tratat de pace cunoscut în istorie. Povestea lui Ghilgameş este un vis sau un coşmar, un amestec între ce ştim şi ceea ce ne tulbură, dar nu înţelegem.

Introducere

Cu peste un mileniu şi jumătate înainte de a fi fost create poemele homerice, pe vremea când apele Tigrului şi Eufratului nu se împreunaseră încă - pentru ca într-o singură albie, cea a Shat-El-Arab-ului, să se verse în Golful Persic - în Mesopotamia, «ţara dintre cele două fluvii», scribii scrijeleau pe plăci de cărămidă arsă, în ciudata lor scriere cuneiformă, cea dintâi epopee a lumii.
Mai veche decât ”Iliada şi Odiseea”, mai veche decât ”Biblia”, epopeea care cântă vitejiile şi suferinţele lui Ghilgameş, legendarul rege al Urukului, avea să-şi ia locul de cinste - orânduită în douăsprezece tablete numerotate cu grijă - în faimoasa bibliotecă a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive, în cel dintâi veac înaintea erei noastre. Ea constituia pentru Asia Occidentală ceea ce aveau să fie poemele homerice pentru Grecia celui dintâi mileniu înaintea erei noastre şi, de pildă, Cântecul lui Roland pentru Franţa celui de-al Xll-lea secol: glorificarea unui erou, chintesenţă a bravurii poporului său.
Poemul nu-şi datoreşte însă valoarea universală numai vechimii, ci mai cu seamă deosebitelor sale merite care privesc deopotrivă calitatea şi caracterul operei. Amestec de întâmplări minunate, de multe ori dramatice, cu profunde învăţături morale, el ne înfăţişează pe cel dintâi erou tragic al tuturor timpurilor. Este, desigur, aceasta una din explicaţiile faptului că o poveste ale cărei izvoare se pierd în negura celui de-al treilea mileniu înaintea erei noastre are atât farmec şi atâta prospeţime, încât să poată fi citită - cu susţinut interes - până în zilele noastre, adică aproape cinci mii de ani după epoca creării ei.
Puternice şi neclintite au trecut dincolo de vreme - înfruntându-i istoria cu trufia trăiniciei lor - piramidele Egiptului, dar ele erau durate în piatră şi meşteşugit înfipte în scoarţa pământului. Care să fie taina neasemuitei vrăji ce a hărăzit atât freamăt de viaţă cântecului făurit cui aproape cinci mii de ani în urmă, pentru a fi străbătut până la noi, păstrându-şi| neatinsă frumuseţea?
Iată ce ne vom strădui să pătrundem şi să lămurim, răscolind: adâncurile istoriei ca şi pe cele ale literaturii, aşa cum arheologii au răzbătut prin negura ce-nvăluia începuturile civilizaţiei omeneşti, săpând şi răscolind" ascunsele straturi ale pământului. Însemnatele descoperiri scoase la iveală de săpăturile întreprinse în Egipt la începutul veacului trecut au incitat setea de cunoaştere a savanţilor, care şi-au îndreptat privirile şi spre răsărit. La fel cu hieroglifele, a căror cheie fusese găsită mai înainte, descifrarea scrierii cuneiforme putea da la iveală comori de frumuseţi nebănuite, aşa cum s-a şi întâmplat.


Savanţi din Franţa, Anglia, America, Germania şi Uniunea Sovietică -cităm pe Francois Thureau-Dangin, Lebn Legrain, H. Radau, Anton Deimel,, Edward Chiera, Arno Poebel, Stephen Langdon, G. Smith, L. W. King, Thorkild Jacobsen, Adam Falkenstein, Henri de Genouillac, Benno Lansberger, Gadd, S. N. Krammer, I. M. Diakonov, V. V. Struve, I. A. Tiumenev - au pornit să caute şi să studieze rămăşiţele vechii şi însemnatei civilizaţii asiro-babiloniene, din fertila câmpie ce se întinde între Tigru şi Eufrat. Săpăturile de pe locurile unde se ridica odinioară cetatea Ninive, ultima capitală a Asiriei, cele de la Khorsabad, de pe colina de la Kuyundjick, Nippur şi tell-ul (valul de pământ) de la Boghaz-Keui, în Asia Mică, pe locul vechii capitale hittite, au scos la lumină tablete şi frânturi ale feluritelor versiuni ale poemului lui Ghilgameş.
Din diversele poeme şi balade scrise în dialectele şi graiurile mozaicului de popoare ce s-au perindat în Mesopotamia - sumerieni, akkadieni, hittiţi, hurriţi, elamiţi şi cananeeni - s-a închegat opera cea mai de seamă a geniului semitic, pe care o constituie, fără îndoială, «Epopeea lui Ghilgameş».
Prin vigoarea şi autenticitatea eternului omenesc pe care-l oglindeşte, ea este pe drept cuvânt una dintre primele capodopere ale literaturii universale.
Lucrarea nu e lipsită deloc de un cert substrat istoric, cu tot nimbul legendar ce-o înconjoară. Ea reflectă interesanta epocă de tranziţie de la orânduirea comunei primitive la cea sclavagistă, epocă ce s-a desfăşurat în tot cursul mileniilor IV şi III î.e.n. În Egipt şi Mesopotamia, când a început procesul de diferenţiere socială prin dezvoltarea forţelor de producţie. E o perioadă în care se tinde hotărât către noile relaţii, sclavagiste, în timp ce mai stăruie, destul de puternice, şi vechile relaţii. E, în acelaşi timp, epoca în care viaţa culturală începe a se dezvolta mai viu, în istorie apărând - penam prima dată - scrierea ca mijloc de comunicare, pe bază pictografică, evoluând apoi spre cea ideografică.
Epopeea lui Ghilgameş oglindeşte cu fidelitate tocmai perioada de care vorbim, deşi nu într-un mod limpede, dată fiind tendinţa ei general-fantastică. Ghilgameş însuşi e un rege care a trăit efectiv, cetatea Urukului în care se desfăşoară acţiunea a existat realmente, căci zidurile i-au fost dezgropate de sub cele ale oraşului Warka de astăzi, tot aşa după cum relaţiile sociale pe care le întâlnim în epopee sunt cele ale momentului istoric mai sus pomenit.
Lucrarea ni-l reprezintă pe Ghilgameş ca rege. Deşi încă legat de obştea din care a purces şi ale cărei sfaturi, prin Adunarea Bătrânilor, le mai primeşte - ceea ce indică stadiul patriarhal al orânduirii sclavagiste a timpului - Ghilgameş s-a diferenţiat prin forţă, vitejie şi înţelepciune, aşa cum ni se spune în epopee, şi a ajuns să se impună, până la tiranie, semenilor săi. El îi sileşte să construiască zidurile cetăţii, îi trezeşte când vrea «în sunetul tobei», «îi chinuie fără încetare», «îngrămădeşte asupra lor corvezi», «întinde mreji pentru a prinde oamenii» trebuincioşi nevoilor sale şi ale Cetăţii, şi-şi alege fete, femei şi neveste după bunul său plac, căci Ghilgameş «ţine în mâinile sale întreaga putere a Urukului» şi zeii «i-au hărăzit să domnească asupra popoarelor». Ne aflăm, aşadar, la începuturile asupririi sociale şi bieţii oameni, pe cale de a deveni robi, nu văd altă scăpare decât să înalţe rugăciuni către zei, aşteptând ocrotirea lor.
Epopeea cuprinde, prin urmare, neîndoioase informaţii documentare cu privire la epoca respectivă, desigur în limitele genului literar pe care-l reprezintă.
Din cele 3.600 de versuri pe care trebuie să le fi avut în forma Primitivă, nu ne-a mai rămas decât abia jumătate. Opera babiloniană s-a înfiripat din vechi poeme şi balade sumeriene, dintre care până la noi au mai ajuns şase, şi anume: «Ghilgameş şi Ţara celor vii», «Ghilgameş şi Taurul Ceresc», « Potopul», «Moartea lui Ghilgameş», «Ghilgameş şi Agga din Kiş şi «Ghilgameş, Enkidu şi Infernul».
Cine să fi fost necunoscutul poet babilonian care a cules cântecele acestea, le-a prelucrat şi, frământându-le cu propria sa imaginaţie, le-a dat chipul epopeii ce-a fost găsită în biblioteca lui Assurbanipal? Iată ce nu vom şti probabil niciodată, căci asemeni multor dintre cei care au dăltui nemuritoarele frumuseţi ale antichităţii, el nu şi-a semnat opera.
Din mănunchiul de tablete care fac din această epopee un tot închegat cea de-a douăsprezecea are un caracter distinct. S-a stabilit, aproape certitudine, că ea reprezintă traducerea textuală a celei de a doua părţi poemului «Ghilgameş, Enkidu şi Infernul». Traducerea din 1961 a dlui Re: Labat - profesor la College de France - a cărei transpunere alcătuiește volumul de faţă, exclude această din urmă tabletă. Am găsit totuşi necesar s-c înfăţişăm cititorilor români şi pe aceasta - după traducerea franceză a tablete a douăsprezecea ce aparţine ediţiei din 1939 a dlui G. Contenau, conserva al Muzeului Luvru din Paris, specialist în cercetarea literaturii asiriene.
Pentru a pătrunde culoarea locală, pentru a ne situa în atmosfera în care s-au desfăşurat păţaniile eroului din opera de care ne ocupăm, trebuie să cunoaştem mai întâi decorul în care se petrece acţiunea epopeii.
De sub temeliile actualului oraş Warka, au răsărit vestigiile vechii cetăţi a Urukului, aşezată la răsăritul albiei de astăzi a Eufratului, pe drumul vechiului canal Satt-en-Nil, cam la 220 km sud-est de Bagdad.
Asemeni tuturor celorlalte cetăţi zidite de sumerieni, Urukul - pentru a nu cădea pradă revărsărilor Eufratului - era clădit pe o ridicătură de teren, alcătuită de-a lungul vremii din straturile de cărămidă fărâmiţată, provenite din ruinele clădirilor supuse acţiunii timpului. Într-adevăr, din pricina naturii aluvionare a terenului, sumerienii - în lipsa pietrei - erau siliţi să construiască numai din cărămidă arsă la soare, care în scurtă vreme ajungea pulbere, fie din pricina umezelii iernii, fie din cea a arşiţei verii. În felul acesta, veac după veac, aceste ridicături artificiale s-au înălţat simţitor.
În zilele noastre, vechea cetate a Urukului ne apare ca un cerc imperfect cu o circumferinţă de 8 km şi jumătate, alcătuit din zidul de pământ de odinioară, dărâmat într-un povârniş care mai are încă pe alocuri 12 m înălţime. Se mai văd ruinele turnului cu etaje - ziggurat - de pe lângă ceea ce a fost odată un templu, ruine ce au acum o înălţime de 35 m. Săpăturile care au ajuns până la cele mai adânci straturi au scos la iveală urmele unor civilizaţii succesive: cea mai veche, numită El-Obcid, caracterizată prin ceramică pictată, ornamentaţii de ordin religios şi trecerea de la uneltele de piatră la cele de aramă; apoi perioada Ur-Uruk, în care ceramica pictată e înlocuită cu una netezită, purtând uneori şi scrijelituri, şi în care apar: scrierea cuneiformă, construcţii şi o seamă de opere de artă; scrierea e doar imitaţia obiectelor (pictografia), în arhitectură apar coloane din cărămizi nearse şi jumătăţi de coloană ornamentate cu cuie de pământ ars cu capete colorate, iar sigiliile şi peceţile cilindrice au reprezentate personaje, scene pastorale şi tot felul de animale. Urmează perioada numită Djemdet-Nasr în care reapare ceramica pictată, chiar policromă. Cu 3.000 de ani î.e.n. Începe epoca dinastică veche, căreia îi aparţin mormintele regale din Ur şi monumentele primei dinastii din Ur. Domnia lui Ghilgameş poate fi situată pe timpul uneia dintre aceste dinastii care au domnit în Mesopotamia-de-Jos.
Cam pe la jumătatea mileniului al IlI-lea, Urukul devine o cetate înfloritoare. În jurul lui, pământul cultivat se întinde atât de departe cât au putut să pătrundă apa prin irigaţii şi nămolul râului în uscăciunea nisipului. Prin mlaştini mişună peştii, păsările şi fiarele sălbatice, printre trestiile uriaşe se strecoară bărcile de papură. Grădinile sunt pline de orz, ceapă şi mai ales de nenumăraţi curmali. Mulţime de păşuni adăpostesc turme de boi, capre şi oi. Pretutindeni se văd cârduri de gâşte şi raţe - acestea din urmă servesc de model artiştilor mesopotamieni - iar porumbeii se plimbă nestingheriţi prin pieţele templelor. Cam în acele timpuri, printre prăzile aduse de regele Tutmes I al Egiptului din expediţiile sale din Diria se numără şi găina, care era numită «pasărea-care-ouă-un-ou-pe-zi». Prin tufişuri şi trestii se ascund marile carnasiere: şacalul, leul, vulpea şi pantera. Turmele de tauri sălbatici, de bouri, bizoni şi bivoli, ba chiar şi elefanţii rătăcesc pe câmp. Şerpii - aflaţi în mare cinste, căci sunt însemne ale zeilor pământului - şopârlele uriaşe, norii de ţânţari - de răul cărora bieţii oameni se apără cu descântece - şi în sfârşit vulturii întregesc tabloul vietăţilor familiare în acele vremuri locuitorilor cetăţii. Ne apropiem, în pas cu caravanele de catâri şi măgari, de Poartă, partea cea mai originală a arhitecturii mesopotamiene. De aici începe forfota cetăţii. Aici vine lumea să afle veşti, noutăţi, bătrânii îşi ţin aici sfatul, aici se judecă procesele. Dinaintea Marii Porţi începe adevăratul freamăt al oraşului. Intrăm în cetate: răscruci mari taie uliţele, casele - cele mai multe clădite din lemn de palmier - au ferestrele spre grădinile interioare, iar acoperişurile sunt în terase sau în cupole. În inima oraşului ne întâmpină silozurile de grâne şi piaţa - un adevărat furnicar de oameni. Gravori, aurari olari, ţesători, vânzători de sandale şi stofe, de băuturi fermentate şi de ber de grăsimi, ulei de susan, peşte şi carne - se încaieră pentru muşteriii care a multe ori rămân să caşte gura şi să ia aminte la povestitorii ce spun sau cânt minunatele isprăvi ale eroilor şi zeilor, poeme printre care se numără şi cel viteazului Ghilgameş. În centrul oraşului se ridică marele templu Eanna şi palatele regelui. Pe lângă templu şerpuieşte Calea Zeilor, pe care trec procesiunile în zilele marilor sărbători, când se aduc sacrificii zeilor. Mai târziu, în epoca Părţilor (sec. II şi HI î.e.n.), cetatea va fi năpădită de cavouri. Frumuseţea darurilor depuse în aceste morminte, bogăţia veşmintelor, giuvaierurilor, podoabelor de aur şi pietre scumpe, a instrumentelor muzicale, au îngăduit să se reconstituie obiceiurile şi credinţele lumii de atunci - când luxul cel mai rafinat se împletea ci apucături sălbatice, ca de pildă sacrificarea, la moartea regelui, a tuturor cele ce făceau parte din curtea lui, pentru a-i ţine de urât pe ceea lume.


Peste un astfel de furnicar de oameni şi animale care roiau în mândra cetate a Urukului, domnea, ca stăpân absolut - ne spune epopeea - regele Ghilgameş, identificat de altfel şi în istorie. Fiu al zeiţei Ninsun - preoteasă a zeului-soare Şamaş - şi al unui spiriduş - amestec deci de om şi zeitate - el este un primitiv în adevăratul înţeles al cuvântului: iute la mânie, gata oricând de luptă, şi plin de lăudăroşenie (se înfurie, de pildă, o dată, din senin, pe când călătorea în căutarea izvorului de viaţă veşnică, şi sfarmă în ţăndări nişte statui de piatră, a căror putere supranaturală călăuzea fără primejdii pe acei ce străbăteau apele morţii). Şi_totuşi, acest primitiv e înspăimântat de gândul morţii şi sufletul lui simplu cunoaşte cumplita frământare a căutării nemuririi. Ghilgameş îşi dă seama de zădărnicia faimei pe care i-au adus-o minunatele isprăvi de vitejie ce le-a săvârşit şi pleacă să cutreiere pământul pentru a găsi taina nemuririi.
Alături de Ghilgameş apare figura interesantă a lui Enkidu, care nu e o fiinţă omenească, ci o făptură creată de zei. Plămădit din lut, el capătă viaţă din răsuflarea zeiţei Aruru. Crescut laolaltă cu fiarele sălbatice, are forţa şi toate instinctele unui animal - în vechile reprezentări, are capul încornorat, piept şi mâini de om, iar restul trupului de taur - fiind în acelaşi timp plin de trufie şi bântuit de spaime. Caracteristica personajului o constituie procesul umanizării lui. Trecerea de la starea de animalitate la cea de umanitate se alizează prin intervenţia elementului feminin. Femeia este cea care îi ascute inteligent3 și puterea de percepere şi, deşi acum fiarele nu-l mai recunosc şi fug de el, Enkidu învaţă repede cum să mănânce, să bea, să se spele şi să se înveşmânte, dovedind că adaptabilitatea la civilizaţie este un fenomen normal și rapid. Ca om însă, va trebui să plătească cu moartea îndrăzneala de a se fi măsurat cu divinitatea.
Un alt personaj al epopeii, uriaşul Humbaba - denumit în unele texte şi Huwawa - înfricoşătorul paznic al Pădurii Cedrilor, este de fapt personificarea duhului pădurii, ilustrând astfel unul din aspectele religiei animiste a sumerienilor. Fiindcă poetul subliniază apoi că «gura lui e însuşi Focul» şi «răsuflarea-i moarte aduce», putem să ne întrebăm dacă Humbaba nu e cumva chiar întruparea unui vulcan. Lăcaşul său de taină rămâne necunoscut: el poate fi tot atât de bine, după presupunerile unor cercetători, Elamul, Libanul sau Cappadocia în Asia Mică. Şi lui i se spune «divinul Humbaba» fiindcă unii vedeau în el un zeu, alţii un demon. Nici un act de agresiune din partea sa nu vine să justifice spaima pe care o insuflă şi nici motivul pentru care e provocat la luptă. Aceasta din urmă îmbracă mai degrabă un caracter simbolic, fiind o măsurare de puteri între omul pădurii - sălbaticul cu arme de piatră, şi omul oraşului - a cărui civilizaţie se mândreşte cu folosirea armelor de fier şi de aur. Groaza pe care o simt acei care locuiesc printre nisipuri şi palmierii din pustiu faţă de nesfârşitul întuneric din inima pădurilor dese, să fie oare o explicaţie a faptului că Humbaba este «răul care nu-i este pe plac lui Şamaş», zeul-soare, stăpânul luminii? Humbaba este într-un fel îndepărtatul strămoş al zmeului din basmele noastre, al căpcăunului care trebuie nimicit de puterea eroului - întrupare a vitejiei şi a binelui.
Uta-napiştirn, fiul lui Ubar-Tutu - cel din urmă rege dinaintea Potopului, care a domnit la Şuruppak - este adevăratul Noe babilonian. Uta-napiştim, «Cel-Prea-înţelept», cum îl găsim numit uneori, trebuie să fi avut deosebite însuşiri, de vreme ce zeul Ea a hotărât să facă din el singurul supravieţuitor al cataclismului ce avea să înece toată omenirea, şi pe el l-a hărăzit sămânţă din care să răsară lumea cea nouă, mai bună şi mai frumoasă.
Printre asprele figuri bărbăteşti ale epopeii, iată că se ivesc şi două chipuri de femei, we vin să îmblânzească atmosfera de furtună şi zăngănit de arme.

3 Cea dintâi, hangiţa Sidurir locuieşte pe-ndepărtatul mal al mării. ocupă de~comerţul .cu vinuri - pentru care Siria era renumită în antichitate vinuri pritocite în teasc de aur. E bogată şi are casa ei. Siduri nu-i însă < simplă crâşmăriţă: înţelegând că se petrece ceva în sufletul rătăcitorului Ghilgameş, şi ştiind multe despre cele pământeşti dar şi despre cele veşnica îl sfătuieşte să se bucure de viaţă cât trăieşte. E de asemenea milostivi fiindcă neputând să înfrângă îndărătnicia eroului, îl ajută, dându-l în seami lui Urşanabi - corăbierul lui Uta-napiştim. Poate de aceea unele texte < numesc «divina Siduri».
* Curtezanapun personaj episodic al epopeii, este întruchiparea eternulu feminin, ăl cărei farmec umanizează pornirile sălbatice ale bărbatului. Ea fa« parte dintr-o bizară castă a acelor vremi: aceea a prostituatelor în serviciu] templelor, funcţie socială recunoscută şi ocrotită în oarecare măsură de legi şi pe care adesea o îndeplineau chiar fiicele de nobili. Tradiţia vrea ca însăş: fiica faraonului Keops să se fi prostituat, ca să strângă banii trebuincios^ pentru ridicarea piramidei tatălui său.

Pe lângă toate aceste personaje centrale apar chipurile zeilor, ale un zei mult mai accesibili decât vor fi aceia ai grecilor. Cosmogonia chaldeau ne învaţă că «zeii au creat omenirea pentru ca să trăiască într-o casă care să 1e umple inimile de bucurie». Zeii sumerieni nu se mulţumesc numai să su amestece în treburile muritorilor, dar, parte din ei, stau chiar printre aceştia pe pământ, în templele ce le sunt închinate. Ea, Enlil, Şamaş, Nergal, de pildă, se sfătuiesc între ei, se ceartă, se bucură, iau partea unora dintre eroi sau sunt împotriva lor, sunt pătimaşi, chiar nedrepţi şi vicleni şi nu lipsiţi de slăbiciuni. O trăsătură interesantă şi demnă de notat este reacţia lor în urma Potopului. Ei l-au dezlănţuit, dar în faţa furiei cu care s-au pornit apele, sa simt depăşiţi şi se sperie.
Bună, înţeleaptă şi atoateştiutoare, zeiţa Ninsun, mama lui Ghilgameş, tălmăceşte visele şi călăuzeşte cu grijă paşii celor doi viteji, cerând la nevoie sprijinul zeilor celor mari.
Una dintre cele mai importante divinităţi ale Panteonului mesopotamian este desigur zeiţa Iştar (înarma la sumerieni), figură de seamă a epopeii. Ea trăieşte chiar în Uruk, în măreţul templu Eanna («Casa Cerului»). Zeiţă a fertilităţii, a fecundităţii şi a dragostei, «doamnă a bătăliilor» şi «stăpână a luptelor», Iştar este Venera ţinuturilor asiatice. Puternică şi răzbunătoare atunci când dragostea ei nu l-a putut ademeni și nu se lasă până ce zeul Anu-tatăl nu va plăsmui Taurul trebuie să coboare pe pământ şi să-l ucidă pe acel care a îndrăznit s-o înfrunte.
Taurul Ceresc - o altă făptură fabuloasă a epopeii, monstrul care nimiceşte totul în calea lui, e asemuitor balaurului cu şapte capete din basmele noastre.
Sonoritatea însăşi şi plasticitatea sugerată de epitetele alăturate numelor tuturor acestor eroi contribuie, de asemenea, la caracterizarea lor.
Născută din eterna frământare a omului, stăpânit de teama morţii, i dornic de a-i desluşi înspăimântătoarea taină şi de a găsi un mijloc să o biruie - descoperind astfel cheia ce deschide poarta nemuririi - acţiunea epopeii nu reuşeşte să fie până la urmă decât o teribilă dovadă a zădărniciei acestei căutări.
Locuitorii Urukului, năpăstuiţi de asuprirea despotică a lui Ghilgameş, au socotit, dimpreună cu zeii, că pentru îmblânzirea firii lui Ghilgameş nu se află decât un singur leac: prietenia, căci numai ea poate îndulci relaţiile dintre oameni. Dar făptura menită să împlinească acest rol, făptura creată după chipul şi asemănarea eroului principal, nu e la început decât un sălbatic. Ce-l va putea ajuta să ajungă la înţelegerea vieţii, devenind asemenea celor ce au lepădat haina sălbăticiei? De bună seamă numai dragostea. Femeia, chintesenţă a frumosului, a blândeţii şi a sociabilităţii, va fi aceea care îl va transforma pe Enkidu şi va face dintr-un animal cu chip de om tovarăşul de lupte şi de izbânzi al celui mai caracteristic exponent al umanităţii acelor vremi. Încăierarea dintre Ghilgameş şi Enkidu nu-i decât un mijloc de cunoaştere spre a-şi preţui reciproc forţa şi îndemânarea. Şi fiindcă regele Urukului e obsedat de ideea «de a-şi dobândi faima» printr-o faptă vitejească, care să fie pomenită de «fiii fiilor lui», noul său prieten îl va întovărăşi în toate primejdiile, aşa cum voinicii folclorului nostru se întovărăşeau, legându-se fraţi de cruce. Ei pătrund în înfricoşata Pădure a Cedrilor şi-i omoară stăpânul, pe nebiruitul Humbaba, iar când zeiţa Iştar va stârni împotriva lor Taurul Ceresc, îl vor ucide şi pe acesta.
Ghilgameş a ajuns să dobândească faima atât de mult visată, dar ea nu încununează acţiunea epopeii, ci înseamnă abia începutul unor noi frământări. Îndrăzneala, atunci când ea înfruntă divinitatea, se pedepseşte cu moartea. Dar nu Ghilgameş va muri, căci el e carne din carnea zeilor, ci Enkidu. Reacţia lui Ghilgameş la moartea lui Enkidu va fi teribilă: el plânge,, geme şi fuge în pustiu; dar aici nu-i numai durerea acestei pierderi, ci mai cu seamă .groaza de propriul lui sfârşit. Ca să mai poată cunoaşte vreodată liniştea, pleacă în căutarea nemuririi, trecând peste munţi, peste ape şi văi, j urmând calea Soarelui, pentru a ajunge la Uta-napiştim, singurul care îi cunoaşte taina. În calea lui cere ajutor tuturor acelora pe care-i întâlneştem Oamenilor-Scorpii, hangiţei Siduri, lui Urşanabi-corăbierul.
La capătul drumului, istovit, Ghilgameş va afla de la străbunul; supravieţuitor al Potopului că strădania i-a fost de prisos, fiindcă nimănui nu-r va mai fi dat să capete nemurirea Dar prea mult a pătimit Ghilgameş şi truda' lui merită ov răsplată. Uta-napiştim se-ndură să-i mai încredinţeze o taină: să-ncerce Ghilgameş să smulgă de pe fundul apei buruiana care dă tinereţea; veşnică. Şi pe această ultimă ispravă regele rătăcitor, căruia spaima sfârşitului nu-i dă astâmpăr, o va duce până la capăt.
Dar ce folos? Nici când ai atins cu mâna ta ţinta mult râvnită nu te poţi bucura de izbândă, fiindcă din umbră te pândeşte întotdeauna cineva dornic să ţi-o smulgă. Şarpele - simbol al perfidiei - se strecoară şi-i fură ultima nădejde de a învinge moartea. Ghilgameş va mai căuta să ispitească duhul lui Enkidu, care-şi are acum lăcaşul în Infern, să ştie cel puţin ce se întâmplă dincolo de pragul vieţii, dar nu află mare lucru.
Eroul se întoarce în Urukul-cel-împrejmuit să îmbătrânească şi să-şi dea sfârşitul, aşa cum cere legea tuturor muritorilor. Un văl de melancolie se lasă peste sfârşitul epopeii, care nu dă, în definitiv, decât un răspuns chinului uman de totdeauna: resemnarea.
Acţiunea e presărată apoi cu povestirea viselor celor doi eroi principali. Ele alcătuiesc puntea care leagă pe om de divinitate, mijlocul de comunicare cu zeii. Visele nu constituie un procedeu artificial al epopeii, ci se ţes firesc în urzeala acţiunii, fiindcă pentru asiro-babilonieni ele constituie o realitate. De altfel, potrivit «panbabilonismului», care consideră Babilonul cea mai de seamă şcoală a umanităţii, iar mitologia astrală a Mesopotamiei cheia însăşi a civilizaţiei (la temelia literaturii şi a religiei lor stă concepţia că orice întâmplare de pe pământ e de mai înainte prefigurată în cer), poemul lui Ghilgameş a fost-socotit un mit al soarelui. Într-adevăr, numărul tabletelor echivalează cu cel al lunilor anului, iar cela şapte pâini pe care le pregăteşte soţia lui Uta-napiştim pentru drum eroului coincid cu cele şapte vârste ale vieţii - după credinţa mesopotamiană.
Opera anonimă şi colectivă a mai multor veacuri, epopeea lui Ghilgameş n-a dăinuit numai fiindcă răspundea unei necesităţi populare, ci şi datorită valorii ei artistice. Descrierea meterezelor cetăţii, a frumuseţilor pădurii de cedri, a grădinii minunate unde cresc arbori cu flori şi fructe de pietre nestemate sunt tablouri puternic evocatoare. Povestirea luptei cu Humbaba - în care elementele naturii vin în ajutorul eroilor - a urgiilor pe care le dezlănţuie Taurul coborât din cer, ca şi episodul uciderii lui, a străbaterii întunericului cumplit prevestit de Oamenii-Scorpii, a trecerii apelor morţii şi, în sfârşit, tragica desfăşurare a Potopului - toate acestea au o putere descriptivă şi dramatică cu adevărat măreaţă, de o plasticitate viguroasă pentru o operă zămislită în această îndepărtată epocă a istoriei. Valoarea artistică a operei se datorează apoi - în bună parte - stilului unitar, de o fermecătoare simplicitate, ca de pildă cel ilustrat prin următorul fragment de la începutul celei de a cincea tablete:

"Pe povârnişul Muntelui, cedrii îşi înalţă ramurile îmbelşugate;
Plăcută e umbra şi plină de miresme.
Acolo se împletesc măceşii, acolo se încâlceşte pădurea;
ramurile cedrilor se-mpletesc cu nuielele cele frumos mirositoare."

Sau prin puternica descriere a dezlănţuirii Potopului:

"Când se iviră ceh dintâi licăriri ale zorilor,
iată că din adâncurile cerului s-a ivit o pâclă neagră,
dinlăuntru! căreia Adadnu înceta să bubuie.
Dintâi se a van tară zeii Sullat şi Haniş,
crainicii divini se avântară peste munţi şi câmpii;
Irragal smulse bârnele stăvilarelor cereşti,
şi pomi Ninurta, la a cărui poruncă se sparse cu zgomot şi se rostogoli
zidul de apă al oceanului.
Anunnakii învârteau torţe deasupra capului
şi cu flăcările lor dădeau foc ţării!
înspăimântătoarea amorţeală a lui Adad cuprinse cu încetul cerurile
şi preschimbă-n beznă tot ce era lumină.
Temeliile ţării se sfărmară ca un vas."
"Şase zile şi şapte nopţi
a bătut vântul, potopul vijelios a culcat totul la pământ."

Ce zguduitor tablou s-ar putea aşterne cu astfel de imagini pe o pânză uriaşă de către penelul unul mare meşter! Repetarea în manieră arhaică a epitetelor, cum sunt: "Urukul-cel împrejmuit", "Urukul-cel-cu-Marea-Piaţă", "divinul Ghilgameş" sau "Enk cel Viteaz", "Ninsun atotştiutoarea, înţeleaptă", dă textului un farme c pregnant. Revenirea anumitor pasaje, ca în incantaţii, reluarea aceloraşi fragmente, spuse însă de personaje diferite, sau felul în care zeul ţine să-l înştiinţeze pe Uta-napiştim de dezlănţuirea Potopului:

"- Gard de trestie, gard de trestie, perete subţire, perete subţire, gard de ascultă, perete subţire, ia aminte!"

Toate acestea creează un ritm interior poemului, îmbogăţindu-i plasticitatea. Pe de altă parte, naturalismul cu care sunt descrise anumite întâmplări, ca ademenirea lui Enkidu de către curtezană, sau înşiruirea succesivelor iubiri ale zeiţei Iştar, împrumută poemului note de mare autenticitate şi primară vitalitate.
De altfel, stilul epopeii se caracterizează, în general, printr-o perpetuă tendinţă spre concret, spre imagini şi fapte, menite să ilustreze mereu nu numai acţiuni, ci şi trăsături de caracter sau sentimente. Frumuseţea lui Ghilgameş nu e descrisă direct, ci reiese din asaltul zeiţei Iştar asupra lui. Răutatea şi cruzimea acesteia hotărârea ei de a trimite împotriva lui Ghilgameş pe Ceresc. În întreaga poezie a acestei epoci, ca și creaţia primitivă, setea de concret domină descriptive cât şi în cele narative.
Numeroasele relatări care apar mereu şi în toate epopeile de mai târziu, exprimă şi ele - prin dramatic - aceeaşi tendinţă spre evocare vie şi autentică. Caracteristice din punct de vedere artistic sunt şi alte procedee ale artei narative, pe care ne propunem a le sublinia aici.
Desfăşurarea epică a epopeii lui Ghilgameş coincide cu respiraţia largă ce învăluie acţiunea, conducând-o până la sfârşitul ei. Ritmul nu se vădeşte totuşi a fi totdeauna acelaşi. Povestitorul ştie să-l încetinească sau să-l grăbească, cu o artă care dezvăluie un anume rafinament oriental. Tehnica naraţiunii în ritardando o ilustrează îndeosebi călătoria lui Ghilgameş la Uta-napiştim, descrisă cu o mare pricepere, mai întâi în mod grăbit până în preajma ţelului, apoi, pe măsură ce acesta se apropie, ritmul se încetineşte treptat, până în momentul culminant. De multe ori repetiţiile, prin care se fixează mai stăruitor atenţia ascultătorilor şi cititorilor şi care înfiripă un fel de refren muzical, îşi asumă şi ele funcţia întârzierii, ceea ce împreună cu celelalte procedee mai sus-amintite - incită şi mai mult curiozitatea şi interesul.
Tendinţa fantastică o domină, desigur, pe cea istorică, epopeea plutind cu preferinţă - în lumea basmului. După cum am arătat, numeroase personanaje fabuloase - demoni, zei, Oameni-Scorpii, Taurul ceresc etc. - apar pretutindeni în operă. Nu mai puţin fabuloase sunt şi locurile: apa morţii, sfârşitul pământului şi al lumii, împărăţia negurilor, Infernul, adâncul Dceanului etc. Şi totuşi, în chiar descrierea acestora, arta scriitorului anonim e sobră, precisă, expresie permanentă a unui simţ al observaţiei realiste ce nu poate fi contestat. S-a vorbit - de pildă - în legătură cu extraordinarele povestiri ale lui Hoffmann sau cu naraţiunea călătoriilor lui Gulliver. Fără îndoială, ceva asemănător se iveşte şi în cazul "Epopeii lui Ghilgameş". Oscilaţia între basm şi legendă, discutată insistent de analiştii poemului, se soluţionează - după părerea noastră - prin înclinarea către legendă. Basmul e, fără îndoială, mult mai inventiv, mai fabulos şi contingentele lui cu realitatea mai precare, în timp ce legenda nu părăseşte niciodată substratul istoric. Acesta stăruie într-adevăr, după cum am arătat şi în cazul "Epopeii lui Ghilgameş", şi realismul însuşi de care vorbeam îl presupune la tot pasul.
Arta poemului se reazemă însă şi pe unitatea lui, mai cu seamă dacă nu ne referim şi la tableta a douăsprezecea. Deşi închegată din aluviunile mai multor poeme anterioare, epopeea. şra Qristalijtat în jurul unui nucleu central: eterns tragedie umană provocată de groaza morţii şi apriga năzuinţă de a o birui, străvechi teme ale folclorului universal (motivul "tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte") şi ale atâtor capodopere ale literaturii universale, de tip faustian. Subiectul epopeii noastre nu se dezvoltă din această matcă numai după moartea lui Enkidu, când Ghilgameş trăieşte din plin drama neputinţei de a învinge moartea, ci e pregătit mai dinainte de întreaga fire a eroului, care caută fericirea prin glorie sau prietenie, ca şi prin numeroase acţiuni anterioare. Tristul deznodământ al epopeii, în ciuda marilor eforturi ale eroilor principali, coboară un văl sumbru asupra întregului poem, ca de altfel asupra tuturor basmelor, romanelor sau lucrărilor dramatice ce dezvoltă aceeaşi temă.
Importanţa epopeii lui Ghilgameş este strâns împletită cu însemnata) întregii literaturi sumeriene, în contextul literaturii universale. Numere motive apărute aici pentru prima oară vor fi reluate de-a lungul veacurilor.' Cele dintâi ecouri vor răsuna în Biblia ebraică şi se explică prin influenţa pe care au exercitat-o sumerienii asupra canaaniţilor, precurs evreilor în Palestina. Vechile "dispute" sumeriene pe diferite teme n alcătuiesc oare o îndepărtată imagine a celei ce-şi va găsi un desăvârşi tragism în cearta dintre Cain şi Abel? Poemul mitic sumerian "Enki Ninhursag" anticipă tema "paradisului" biblic, grădina viitorului Eden fii la ei ţinutul Dilmun. Aici o găsim citată pe zeiţa Minţi - nume ce înseamnă limba sumeriană "Doamna vieţii" sau "Doamna Coastei"; or, Iehova di Vechiul Testament o va crea pe Eva din coasta lui Adam, iar cele patru hra] ale fluviului care udau grădina Paradisului, ni se spune în "Cartea Facerii' erau: Fison, Gihon, Tigrul şi Eufratul. Enki, eroul poemului, mănâncă o plante interzise de zeiţa Ninhursag, aşa cum mai târziu Adam şi Eva vor mânca din pomul cunoaşterii. Descoperirea celei de a unsprezecea tablete epopeii lui Ghilgameş a dat în vileag un nou fapt extrem de interesant, și anume că potopul biblic nu e o creaţie ebraică, ci un mit de origine sumerian preluat apoi de babilonieni. Într-adevăr, Uta-napiştim este cel dintâi Noe al literaturii universale, iar muntele Nitsir, la nord-est de Tigru, va anticipa viitorul Araraat pe care se va opri legendara arcă. Uta-napiştim, regel evlavios din Şuruppak, ales de zei să supravieţuiască cumplitului înec. Un vechi mit sumerian dezvoltat apoi tema "flagelului sângelui", reluată în Cartea Exodului din Biblie. Unul dintre cele mai însemnate poeme mitice vorbeşte despre crearea omului "plămădit din lut pentru a-i sluji pe zei". În epopeea lui Ghilgameş, zeiţei Aruru îl făureşte de asemenea pe Enkidu din lut şi-i dă suflare din propria respiraţie. Oare nu la fel a fost creat Adam, în cea de-a şasea zi a facerii lumii, în Vechiul Testament? Şi mult mai târziu, la fel va proceda şi așa pentru a crea o făptură desăvârşită, cerând zeiţei Venus s-o însufleţească pe Galateea.

1 Multe din aceste paralelisme au fost relevate sau subliniate de S. N. Kramer în "Istoria începe la Sumer" (Ed. Ştiinţifică - 1962).
Problema raporturilor "Epopeii lui Ghilgameş" cu alte opere ale literaturii universale l-aJ preocupat şi pe mult regretatul profesor şi învăţat român Aram M. Frenkian, care a publicat în 1950 un studiu cu privire la relaţiile operei cu poemele homerice, conchizând însă negativ (în "Studii şi cercetări de istorie veche, an I, nr. 1, pag. 265-276).

Din spaţiul gol ce despărţea pământul de Marea primordială, erienii făcuseră locul de adunare al umbrelor celor morţi. Acolo găsim Hadesul grecesc de mai târziu şi a Şeolului ebraic. Sufletul ajungea acolo trecând tot cu luntrea un "fluviu mistuitor", călăuzit de "omul negru.” Iată deci cea dintâi formă a Styxului şi pe strămoşul lui Caron.
Ghilgameş însuşi, legendarul erou al epopeii noastre, ajunge după moarte un judecător al Infernului", şi un foarte vechi text sumerian ne spune cum un lege coborât în Infern este întâmpinat acolo de Ghilgameş, care îi împărtăşeşte legile lăcaşului unde va rămâne pentru veşnicie. În prima carte a lui Samuel din Biblie se povesteşte că regele Saul a rechemat din Şeol umbra fetului - dar un astfel de fapt a fost descris cu mult înainte, în tableta a unsprezecea a epopeii, şi anume în episodul revenirii duhului lui Enkidu lin Infern la chemarea lui Ghilgameş, care vrea să afle ce se petrece în moarte, motiv ce nu lipseşte nici Odiseei, de pildă. Mai mult decât atât, însăşi tema învierii din morţi, a învierii lui Lazăr, mai apoi a lui Isus din Noul Testament, este expusă pentru prima dată în poemul "Coborârea în Infern". Zeiţa dragostei, înarma (Iştar la babilonieni), este omorâtă de sora ei, zeiţa Ereşkigal, regina Infernului, iar cadavrul ei este agăţat într-un cârlig. Ninşugur, sfetnicul credincios al Inannei, va aduce însă de la zeul înţelepciunii, Enki, "hrana vieţii" şi "licoarea vieţii", le va împrăştia peste trupul neînsufleţit şi Inanna va învia. Cât despre Ereşkigal, înainte de a fi regina Infernului, a fost şi ea furată din cer, aşa cum va fi răpită de către Hades.
Mitul omorârii balaurului, dezvoltat în mitologia celor mai multe popoare, e ilustrat de eroi celebri ca Heracles şi Perseu, creştinii cântându-l de asemenea în legenda Sfântului Gheorghe. Dar iată că micile tăbliţe de argilă dezgropate în Mesopotamia ne dovedesc că unul din strămoşii acestor neîntrecuţi viteji este însuşi Ghilgameş. Legenda sumeriană, unde găsim consemnarea acestui fapt, este cea citată de noi în capul listei poemelor sumeriene care au servit ca motiv de inspiraţie epopeii babiloniene. E vorba de Ghilgameş şi Ţara celor vii", în care apare sămânţa focului epic al Epopeii, tema groazei omului în faţa morţii şi dorinţa de a o înfrânge prin glorie nepieritoare, tema fundamentală din care se ţese întreaga acţiune.
În prologul poemului sumerian, lupta s-a dat îndată după ce cerul a fost despărţit de pământ, iar balaurul învins aici de Enki - un fel de zeu al Mării - pare să fi fost Demonul Apelor. Balaurul, monstrul doborât de Ghilgameş, este însă Huwawa, stăpânul Pădurii Cedrilor, şi episodul va fi reluat şi amplificat în tableta a cincea a epopeii lui Ghilgameş. Putem merge şi mai departe şi să vorbim de o îndepărtată înrudire tipologică a lui Hercule şi Samson cu acelaşi străvechi Ghilgameş, fără ca păţaniile lor să fie totuşi similare. Legendara prietenie dintre Ghilgameş şi Enkidu va apărea la diferite răstimpuri, întrupată în eroi cu alte chipuri şi alte nume ca: Oreste şi Pilade, Castor şi Pollux, sau Ahile şi Patroclu.
S-a vorbit foarte mult şi despre înrâurirea epopeii lui Ghilgameș asupra romanului lui Alexandru Machedon. Legendele înfiripate în jurul personalităţii marelui Alexandru, consemnate de către scriitorii sirieni, rabinici şi greci - şi risipite în întregul Orient - au fost adunate de Pseudo-Calistene, scriitor grec din veacul al III-lea al erei noastre, care a trăit în Egipt. Iulius Valerius (sec. al IV-lea) le-a tradus în latineşte, versiune din care le vor fi cunoscut poeţii evului mediu, şi astfel au apărut şi povestirile unora dintre "isprăvile" lui Alexandru. Ca şi Ghilgameș, Alexandru rătăceşte de asemenea printr-un ţinut al întunericului şi groazei, în căutarea "apei dătătoare de viaţă". Şi el caută în ţara sciţilor nemurirea, şi el ajunge la un munte, la Musas sau Masis, care ne duce cu gândul la muntele Maşu citat în epopeea noastră, iar făpturile ciudate pe care le întâlneşte pe drum ne amintesc de Oamenii-Scorpii. Peregrinările lui Alexandru sfârşesc, ca şi cele ale eroului babilonian, fără ca taina vieţii veşnice să fi fost dezlegată. Astfel, în coloana a patra a tabletei a şaptea din epopeea noastră, în pasajul în care Enkidu îi povesteşte lui Ghilgameş un vis pe care l-a avut, apare un grifon care:

"Mă apucă şi mă duse spre casa întunericului, lăcaş al lui Irkalla,
spre casa de unde nu mai iese nimeni, spre calea fără întoarcere."

Nu-i oare semnificativ că, după mii de ani, deasupra celuilalt Infern, al Infernului Renaşterii, Dante Alighieri a scris cuvinte similare: "Lasciate ogni speranza voi eh' entrate". (Părăsiţi orice nădejde, voi care intraţi aci?)
Dar, fireşte, motivele şi temele mai sus enumerate nu epuizează paralelismele posibile cu încă alte opere ale literaturii universale. Am înfăţişat aici doar pe cele mai pregnante şi mai frecvent citate. În ce priveşte explicaţia dăinuirii în timp şi spaţiu a operei, ea poate fi uşor întrevăzută din consideraţiile noastre anterioare.
Ceea ce a impresionat mai cu seamă a fost, desigur, universalitatea temei, tablou succint şi esenţial al bucuriilor şi suferinţelor omeneşti, în care s-au recunoscut totdeauna ascultătorii şi cititorii tuturor timpurilor. Resemnarea însăşi, care coboară tonusul operei, nu e decât şi ea - la rându-i - expresia aceleiaşi profunde umanităţi. De peste patru milenii, şi dintr-un îndepărtat colţ al pământului, acoperit azi de nisipuri, bate încă - până la noi - inima unui om şi a unui popor.
Faptul n-ar fi fost, totuşi, cu putinţă, dacă un necunoscut cântăreţ, ce pare să fi trăit în al XII-lea secol î.e.n., n-ar fi izbutit să închege unitatea epopeii din poemele şi baladele păstrate şi trecute din veac în veac de către scribii Sumeriei şi ai Babilonului şi de faurii graiurilor săpate cu migală în vechea cărămidă arsă.
Cu mijloacele timpului, care n-au fost totdeauna stângace în ce priveşte arta povestirii şi a caracterizării imagiste, bardul popular a intonat în cinstea Omului cel mai vechi imn cunoscut până astăzi. Transpunerea lui în limba noastră, încercată o dată acum aproape o jumătate de veac1 - după izvoare care de atunci au fost completate prin numeroase descoperiri arheologice - umple o veche lacună a culturii naţionale şi îmbogăţeşte moştenirea ei universală cu una din capodoperele cele mai caracteristice ale antichităţii orientale şi ale culturii universale în genere.
1 Ne referim la traducerea prof. I. Mihălcescu, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti: "Epopeea lui Ghilgameş" - Casa Şcoalelor, 1920,123 pag. 21


Tableta întâi

Poetul începe prin a ne spune că vrea să cânte un viteaz fără pereche, pe acel care a ridicat meterezele Urukului - pe Ghilgameş, regele Urukului. Dar el este o povară pentru supuşii săi, care se roagă zeilor să-i scape de el. Zeul Anu îi cere zeiţei Aruru să plăsmuiască un alt Ghilgameş, un tovarăş pe măsura lui cu care să-şi împartă timpul şi gândurile. Şi atunci zeiţa Aruru îl făureşte din lut pe Enkidu, omul sălbatic care trăieşte şi se hrăneşte laolaltă cu fiarele. Dar el se învrăjbeşte cu oamenii, fiindcă-şi apără fiarele şi le scapă de capcanele vânătorilor. Şi iată că unul dintre aceşti vânători se plânge mai întâi unui bătrân şi apoi chiar lui Ghilgameş. Amândoi îl sfătuiesc să ia cu el o curtezană - o fiică a plăcerii din Uruk - şi s-o ducă în pustiu; va fi destul ca Enkidu s-o vadă şi, îndrăgostit de ea, îşi va părăsi fiarele şi viaţa rătăcitoare. Zis şi făcut. Vânătorul şi curtezana îl pândesc pe Enkidu la fântână şi totul se întâmplă întocmai cum îi spusese bătrânul şi Ghilgameş. Curtezana nu se mulţumeşte numai cu izbânda farmecelor ei; acum - când fiarele fug din calea lui Enkidu, cu totul umanizat - ea îi cere să meargă în cetatea Urukului şi să-l cunoască pe rege.
Enkidu se învoieşte şi curtezana îi spune atunci că Ghilgameş îl aşteaptă: sosirea i-a fost vestită prin două vise pe care i le-a tălmăcit mama sa, divina Ninsun. Şi cel dintâi vis - în care cădea o piatră din cer şi se prăvălea asupra lui, grea de abia putea s-o urnească - şi cel de-al doilea - în care cădea o secure - vorbeau, după spusele lui Ninsun, despre Enkidu cel care va lega prieteşug cu Ghilgameş. Cunoaştem ceea ce este mai de seamă din Epopeea lui Ghilgameş datorită unei serii de tablete găsite în biblioteca lui Assurbanipal (secolul al VII-lea). Tabletele alcătuiesc versiunea neoasiriană sau ninivită a epopeii, întreaga operă ar fi trebuit să aibă aproape 3.600 de versuri; dar parte din documente s-au sfărâmat, parte au pierit, aşa că astăzi nu mai există decât ceva mai mult de jumătate din ea. Pentru a împlini lacunele, s-a recurs la trei tablete mult mai vechi, singurele rămăşiţe ale unei versiuni babiloniene datând din primele secole ale celui de al II-lea mileniu. Un număr de fragmente hitite au îngăduit, de asemenea, întregirea altor câtorva pasaje sfărâmate.

Cel care a văzut totul până la marginea lumii,
cel care a ştiut totul şi a cunoscut totul,
Ghilgameş, a pătruns totodată şi taina tuturor lucrurilor
El s-a împărtăşit din toată înţelepciunea lumii;
a văzut ceea ce era tăinuit şi a cunoscut ceea ce a rămas
ascuns oamenilor.
A dat în vileag vremile dinaintea Potopului.
A trudit şi a suferit străbătând Drumul cel Lung.
A săpat pe o stelă toate frământările sale.
El a fost cel care a poruncit să se ridice zidul
Urukului-celui-împrejmuit şi sfânta piaţă a sacrului Eanna'.
Priveşte zidul de dinafară a cărui cornişă pare de aramă;
cată spre zidul de dinăuntru care-i fără pereche pe lume,
treci peste pragul său, adus de pe meleaguri îndepărtate,
apropie-te de Eanna, lăcaşul zeiţei Iştar 2,
şi află că nimic asemuitor nu va putea dura vreun rege
al viitorimii, sau vreo altă fiinţă omenească.
Suie-te pe meterezele Urukului
şi cutreieră-le în lung şi-n lat: preţuieşte-le temeliile,
cercetează-le cu de-amănuntul
zidăria din cărămizi
vezi dacă zidăria nu este toată din cărămidă arsă,
şi dacă temelia nu le-a fost pusă de către cei şapte înţelepţi?

O spărtură întrerupe prologul. Şi textul, întregit cu un fragment hittit, îşi reia firul în clipa în care poetul ni-l zugrăveşte pe Ghilgameş, legendarul rege al Urukului:

Când a fost creat Ghilgameş,
Enlil3 cel Viteaz l-a înzestrat cu o înfăţişare desăvârşită;
cerescul Şamaş * i-a dăruit frumuseţea;
Adadsi-a hărăzit să fie fără seamăn de viteaz;

1 - Marele templu din Uruk.
2 - Zeiţa dragostei şi a războiului.
3 - Zeul pământului şi al văzduhului.
4 - Zeul soarelui şi al dreptăţii.
5 - Zeul furtunilor.

Toţi zeii cei mari l-au desăvârşit pe Ghilgameş:
statura lui era de unsprezece coţi,
iar lărgimea pieptului nouă palme avea.

II

Două treimi din el sunt divine şi o treime omenească.
Forma trupului îi dezvăluie firea: mama sa,
 Ninsun  l-a înzestrat cu o îndoită parte divină.
El ţine în mâinile sale întreaga putere a Urukului.
Este asemeni unui taur, umbletul îi e semeţ.
Izbitura armelor sale nu are potrivnic.
Tovarăşii săi sunt siliţi să se scoale în sunetul tobei.
Bărbaţii din Uruk se-n furie în casele lor:
- "Ghilgameş, spun ei, nu se îndură sălaşe nici un fiu
părintelui său;
zi şi noapte se dezlănţuie asuprirea lui!
El, Ghilgameş, păstorul Urukului-celui-împrejmuit, el,
păstorul oamenilor săi, îi chinuie fără-ncetare;
Ghilgameş nu lasă pe nimeni să se bucure de femeia
pe care o iubeşte, fie ea fiică de războinic,
sau nevasta oricăruia dintre noi!"
Tot auzindu-le plângerile,
zeii cerului veniră să le împărtăşească Stăpânului'
din Uruk:
-  "Tu le-ai făurit un taur aprig şi zvăpăiat!
izbitura armelor sale nu are potrivnic;
tovarăşii săi sunt siliţi să se scoale în sunetul tobei;
Ghilgameş nu se îndură sălaşe nici un fiu părintelui său;
zi şi noapte se dezlănţuie asuprirea lui;
el, care este totuşi păstorul Urukului-celui-împrejmuit,
el, care este totuşi păstorul oamenilor săi, îi chinuie
fără-ncetare.

1 - Soţia zeului Lugalbanda.

E puternic, plin de faimă, atotştiutor, dar el,
Ghilgameş, nu lasă pe nimeni să se bucure
de femeia pe care o iubeşte, Re ea fiică de războinic,
sau nevasta oricăruia dintre ei!"
Când auzi Anu plângerile lor reînnoite, fu chemată Aruru 2, marea zeiţă:
"Fiindcă tu, Aruru, l-ai făurit pe Ghilgameş,
dă viaţă acum unui alt Ghilgameş;
pentru ca inima lui plină de foc să se măsoare cu o alta
de asemenea plină de foc; să se-mpotrivească unul altuia,
să-şi măsoare puterile,
şi Cetatea Urukului să-şi găsească în sfârşit liniştea!"
Când auzi Aruru aceste vorbe,
pe dată zămisli în inimă ceea ce-iporuncea Anu.
Și Aruru îşi spălă mâinile, frământă lutul, scuipă peste el:
şi aşa îl făuri, acolo în pustiu, pe Enkidu, războinicul,
făptură a liniştii de noapte, împletitură de puteri înnodate
de Ninurta'.
Acoperit cu păr îi este trupul, cu belşug de părea o femeie.
Are o claie de păr stufoasă ca spicele secerate.
Şi nu ştie ce sunt oamenii, nici cum trăiesc oamenii.
Cât despre veşminte, poartă straie ca ale zeului Sumukan 2.
Paşte iarbă laolaltă cu gazelele,
cu turma de fiare sălbatice se-mbulzeşte
la adăpătoare, inima-i dă ghes să stea printre dobitoacele apelor.
Dar ce să vezi: un vânător, din cei care întind capcane,
se-ntâlni, la marginea adăpătoarei, faţă-n faţă cu el.
 În ziua aceea, a doua zi şi a treia zi, se-ntâlni,
la marginea adăpătoarei, faţă-n faţă cu el.
Numai ce-l văzu vânătorul, şi chipul i se-mpietri
de groază.
Când se-ntoarse acasă cu turma,
rămase încremenit şi tăcut; teama îi chinuia măruntaiele,
şi faţa îi era asemeni cu aceea a unui călător ce-a cutreierat
depărtările.

1 – ZeuLAnu - stăpân al cerului, ocrotitor divin al Cetăţii Urukului.
2 - "Aceea-care-dâruie-sămânţă", zeiţa zămislirii.
1  - Zeul războiului
2 - Zeul turmelor şi al vegetaţiei


III

Deschizând gura, vânătorul vorbeşte şi-i spune tatălui său:
-  "Tată, am văzut un om venit de prin locuri sălbatice;
 e cel mai puternic din ţară, e tăria însăşi,
puterea sa e asemeni bolovanului ce cade din bolta
cerească.
Cutreieră fără-ncetare locurile sălbatice,
 neîncetat, laolaltă cu turme de fiare sălbatice,
paşte iarbă, neîncetat îşi poartă paşii spre marginea adăpătoarei.
Mi-a fost atât de teamă încât n-am îndrăznit sa mă apropii de el.
A astupat gropile pe care le săpasem,
a smuls plasele pe care le întinsesem,
din pricina lui mi-au scăpat turmele şi fiarele sălbatice.
Din pricina lui nu mai pot face nimic în pustiu!"
Deschizând gura, tatăl vorbeşte şi spune vânătorului:
- "Fiule, în Uruk sălăşluieşte Ghilgameş; nimeni nu-i mai tare ca el.
Puterea sa e asemeni unui bolovan căzut
din bolta cerească.
Du-te să-l întâlneşti pe el, care este regele nostru.
Vorbeşte-i despre puterea acestui om.
El îţi va încredinţa o curtezană;
ia-o cu tine în pustiu,
şi ea îl va birui mai degrabă decât omul cel mai puternic.
Când se va apropia, cu turma de fiare sălbatice,
de adăpătoare,
curtezana să-şi lepede veşmintele, pentru a-şi dezvălui
farmecele:
îndată ce o va vedea, se va apropia de ea.
Şi turma de fiare sălbatice, cu care a crescut în pustiu,
de el se va înstrăina".
La povaţa părintelui său plecându-şi urechea,
vânătorul se duse să-l întâlnească pe Ghilgameş.
0 pomi la drum şi se opri tocmai în Uruk.
I se înfăţişă lui Ghilgameş şi-i spuse:
- "Am văzut un om venit de prin locuri sălbatice;
e cel mai puternic din ţară, e tăria însăşi,
puterea sa e asemeni bolovanului ce cade
din bolta cerească.
Cutreieră fără-ncetare locurile sălbatice,
neîncetat, laolaltă cu turme de fiare sălbatice,
paşte iarbă, neîncetat îşi poartă paşii
spre marginea adăpătoarei.
Mi-a fost atât de teamă, încât n-am îndrăznit
samă apropii de el.
A astupat gropile pe care le săpasem,
a smuls plasele pe care le întinsesem,
din pricina lui mi-au scăpat turmele şi fiarele sălbatice.
Din pricina lui nu mai pot face nimic în pustiu!"
Ghilgameş îi spuse vânătorului:
- "Du-te, vânătorule, şi ia cu tine o curtezană,
o fiică a plăcerii.
Când Enkidu îşi va aduce turma de fiare sălbatice
la adăpătoare,
curtezana să-şi lepede veşmintele,
ca să-şi dezvăluie farmecele:
cum o va vedea, se va apropia de ea.
Şi turma de fiare sălbatice, cu care a crescut în pustiu,
de el se va înstrăina!"
Plecă vânătorul, luând-o cu el şi pe curtezană,
fiică a plăcerii.
O porniră la drum, urmându-şi drept înainte calea,
şi ajunseră a treia zi la locul hotărât.
Vânătorul şi curtezana se aşezară acolo şi rămaseră,
pe marginea adăpătoarei, o zi, două zile rămaseră.
Sosi turma de fiare sălbatice şi începu să se adape:

IV

sosiră dobitoacele apelor, cu care-i plăcea să se afle
laolaltă; şi el, Enkidu, cel născut pe tărâmuri sălbatice:
 iată că paşte iarbă, laolaltă cu gazelele,
cu turma de fiare sălbatice se îmbulzeşte la adăpătoare,
şi inima-i dă ghes să stea printre dobitoacele apelor.
 Fiica plăcerii îl vede, fiară cu chip de om,
bărbat vânjos şi crunt, care trăieşte în inima pustiului.
 - "Iată-l, fiică a plăcerii, dezvăluie-ţi sânii,
despoaie-te, farmecele să-ţi stăpânească.
Nu te sfii, soarbe-i răsuflarea;
 îndată ce te va vedea, se va apropia de tine;
leapădă-ţi veşmintele, ca trupu-i să te-acopere,
şi arată-i fiarei cu chip de om ce-nseamnă femeia.
Turma lui de dobitoace, cu care a crescut în pustiu,
de el se va înstrăina.
Căci pe tine te va învălui în mângâieri dorinţa lui."
Fiica plăcerii îşi dezvălui sânii,
se despuie, farmecele să-i stăpânească;
fără sfială îi sorbi răsuflarea,
îşi lepădă veşmintele şi trupul lui o acoperi,
îi arătă astfel fiarei cu chip de om ce-nseamnă femeia,
şi dorinţa lui o învălui în mângâieri.
Şase zile şi şapte nopţi o stăpâni Enkidu pe fiica plăcerii.
Când în sfârşit se satură de plăcerea pe care i-o smulgea,
 vru să se ducă la turma sa de fiare sălbatice.
Dar, văzându-l pe Enkidu, gazelele o iau la fugă,
fiarele sălbatice se feresc de apropierea lui.
Enkidu vru să sară, dar trupul îi era vlăguit,
 genunchii îi erau înţepeniţi,
în timp ce turma sa de fiare
sălbatice se îndepărta.
Enkidu se simte împuţinat, mersul nu-i mai ca altădată,
 în schimb mintea i s-a deşteptat, întorcându-se,
se aşază la picioarele curtezanei;
 îi priveşte chipul şi se minunează de el, şi ia aminte la spusele ei.
Curtezana îi spune lui Enkidu:
- "Eşti frumos, Enkidu; te-ai făcut ca un zeu.
De ce rătăceşti cu fiarele prin pustiu?
Vino, vino să te duc în Urukul-cel-împrejmuit,
la templul cel sfânt, lăcaşul lui Anu şi-al lui Iştar,
acolo unde este Ghilgameş, cel atotputernic,
şi care, asemeni unui taur, întrece în tărie pe toţi oamenii!"
Ea îi vorbea, şi el îi sorbea cuvintele;
dându-şi seama, în sfârşit, de propria-i fiinţă,
simţea nevoia unui prieten. Enkidu îi spuse curtezanei:
- "Vino, fiică a plăcerii, du-mă la templul sfânt şi luminos,
la lăcaşul lui Anu şi-al lui Iştar,
acolo unde este Ghilgameş, cel atotputernic,
şi care, asemeni unui taur,
întrece în tărie pe toţi oamenii, dar eu îl voi înfrunta.
Umbla-voiprin Urukşi voi striga:
"Eu sunt cel mai puternic!"
De îndată ce voi ajunge acolo, ursita o voi schimba:
Acel care s-a născut în pustiu e puternic,
el stăpâneşte tăria."
Curtezana îi spuse lui Enkidu:
- "Vino, să plecăm! Sate vadă la faţă!
Ţi-l voi arăta pe Ghilgameş, căci ştiu unde să-l găsesc.
Vino, deci, Enkidu, în Urukul-cel-împrejmuit,
unde oamenii poartă mândre cingători,
unde fiecare zi este o zi de sărbătoare;
unde măscăricii şi cântăreţii împart desfătări;
şi fiicele plăcerii au trupuri minunate,
strălucind de farmecele iubirii, şi-s învăluite în parfumuri,
de-i ademenesc noaptea pe nobili din culcuşurile lor!
O, Enkidu, tu care vrei să te bucuri de viaţă,
ţi-l voi arăta pe Ghilgameş, întruchipare a bucuriei
sau a durerii;
priveşte-l, uită-te cu luare-aminte la chipul lui:
străluceşte de vigoare şi de tinereţe,
e tot numai bărbăţie; tot trupul îi e cuprins de înflăcărare.
Are mai multă tărie ca tine; nici zi,
nici noapte nu se odihneşte.
 O, Enkidu, potoleşte-ţi furia.
Ghilgameş e îndrăgit de zeul Şamaş,
dăruit cu îndemânare de Anu, Enlil şi Ea
Mai înainte ca tu să fi venit de pe sălbatice meleaguri,
i s-au arătat lui Ghilgameş, în Uruk,
vise care i-au vorbit de tine".
Ridicându-se din pat, Ghilgameş îşi povesteşte visul
şi-i vorbeşte de el mamei sale:
- "Mamă, în noaptea asta am avut un vis:
se făcea că erau stele pe cer;
ca un bolovan, din bolta cerească, ceva a căzut lângă mine.
Am vrut să-l ridic, era mai puternic decât mine;
Am vrut să-l răstorn, n-am putut să-l clintesc din loc.
Tot Urukul era lângă el,
toată ţara se strânsese înjuru-i,
mulţimea se îngrămădea,
oamenii se înghesuiau
şi, ca nişte copii, bărbaţii îl sărutau.
Eu, cape o nevastă, cu mângâieri l-am acoperit,
apoi l-am aşezat la picioarele tale,
ca să-l faci deopotrivă cu mine."
Mama lui Ghilgameş, înţeleaptă şi atotştiutoare,
îi spune stăpânului său,
Ninsun, înţeleaptă şi atotştiutoare, îi spune lui Ghilgameş:
 - "Stelele cerului sunt tovarăşii tăi.
Ceea ce a picat lângă tine, ca un bolovan căzut de pe boltă,
care, când ai vrut să-l ridici, era mai puternic decât tine,
 când ai vrut să-l răstorni, n-ai putut să-l clinteşti din loc,
pe care l-ai aşezat la picioarele mele
ca să-l fac deopotrivă cu tine,
şi ca pe o nevastă cu mângâieri îl acopereai.

1  Cei trei mari zei ai panteonului sumerian: Anu, zeul suprem al cerului;
Enlil, zeul pământului şi al văzduhului; Ea, zeul apelor şi al înţelepciunii.



VI

este o fiinţă puternică, un tovarăş care-şi ocroteşte prietenul,
este cel mai puternic din ţară, e tăria însăşi;
forţa sa e asemeni unui bolovan căzut de pe boltă.
Iar faptul că l-ai acoperit cu mângâieri
ca pe o nevastă înseamnă că nu te va părăsi niciodată.
Acesta este tâlcul visului tău!"
A doua oară, Ghilgameş o întrebă pe mama sa:
 - "Mamă, am avut un al doilea vis:
se făcea că în Uruk zăcea o secure,
lângă care se adunase lumea.
Tot Urukul era lângă ea,
oamenii stăteau strânşi roată în jurul ei,
mulţimea se înghesuia s-o vadă.
Am aşezat-o la picioarele tale
şi, ca pe o nevastă, cu mângâieri am acoperit-o
ca să mi-o faci deopotrivă."
Mama lui Ghilgameş, înţeleaptă şi atotştiutoare,
îi spune fiului său, milostiva Ninsun,
 cea înţeleaptă şi atotştiutoare,
îi spune lui Ghilgameş:
-  "Securea pe care ai văzut-o e un bărbat,
îl vei îndrăgi şi, ca pe o femeie,
cu mângâieri îl vei acoperi.
Şi eu ţi-l voi face deopotrivă!
Va veni aici, am spus-o, un tovarăş puternic,
gata să-şi mântuie prietenul în ţară,
el, plin de putere, e întruchiparea însăşi a tăriei!"
Ghilgameş îi spune mamei sale:
-  "înseamnă, deci, că din porunca lui Enlil,
veni-va un sfetnic,
pentru ca să-mi fie prieten şi sfat să-mi dea şi eu,
 la rându-mi, să-i fiu prieten şi sfat să-i dau!"
Tâlcul visului său astfel l-a aflat.
Şi astfel curtezana îi povesti lui Enkidu
visele lui Ghilgameş, 
pe când se aflau amândoi lângă adăpătoare.

Tableta a doua

În care îl aflăm pe Enkidu la picioarele curtezanei. Ea îl învaţă să nu mai doarmă pe jos, să mănânce şi să bea la fel cu toţi oamenii. Enkidu îi urmează sfatul şi se simte bine. O pornesc apoi spre Uruk şi pe drum întâlnesc un plugar, care le vorbeşte despre truda omului silit să-şi câştige pâinea cu sudoarea frunţii. Enkidu e tulburat de povestirea auzită. O dată ajuns în Uruk e înconjurat de uimirea tuturor. Se pare că din pricina curtezanei se încaieră cu Ghilgameş, chiar în clipa în care îl întâlneşte. Cu toată puterea lui, Enkidu e înfrânt, dar el se minunează de vitejia lui Ghilgameş şi din ziua aceea se leagă prietenia lor. Ghilgameş îi împărtăşeşte lui Enkidu nerăbdarea lui de a săvârşi o faptă măreaţă: vrea să se măsoare cu Humbaba, stăpânul Pădurii Cedrilor, şi Enkidu va merge cu el. Meşterii făurari ai Urukului le gătesc armele pentru luptă şi Bătrânii Cetăţii îi sfătuiesc să ia aminte la cumplita putere a duşmanului împotriva căruia pornesc. Ghilgameş nu se înspăimântă şi pleacă, în ciuda prevestirilor rele ale zeilor.
Din acest al doilea Cânt n-au mai rămas - în versiunea asiriană urmărită până aici - decât fragmente neînsemnate. Cunoaştem cuprinsul său aproape în întregime prin două tablete babiloniene, mai vechi, din epoca lui Hamurabi. Numai că, în acele vremi îndepărtate, împărţirile poemului erau deosebite de cele pe care aveau să şi le însuşească scribii de mai târziu. Cântul al doilea începea pe atunci cu povestirea viselor lui Ghilgameş. Şi totuşi, din pricina lipsurilor prea mari ale versiunii asiriene, s-a recurs la varianta babiloniană, de veche tradiţie - mult deosebită de cealaltă, atât din punctul de vedere al concepţiei, cât şi al redactării şi al prozodiei. Sunt astfel redate întâmplări pe care le mai cunoaştem, dar înlănţuirea lor se deosebeşte şi explicarea psihologică a umanizării lui Enkidu apare într-o lumină nouă.

Ghilgameş se ridică din patul său pentru a-şi povesti visul,
i-l spune mamei sale:
- "Mamă, în noaptea asta, cuprins de înflăcărare,
nu-mi găseam astâmpăr în mijlocul tovarăşilor mei;
şi pe când răsăreau stelele pe cer,
căzu lângă mine un bolovan din înălţimi.
Am vrut să-l ridic, era prea greu pentru mine,
am vrut să-l clintesc din loc,
dar nu l-am putut urni.
Tot Urukul s-a adunat în jurul lui,
tinerii îl sărutau.
Cum mă străduiam din toate puterile,
începură să m-ajute;
şi când în sfârşit l-am ridicat, ţi l-am adus ţie."
Mama lui Ghilgameş, atotştiutoarea,
îi spuse lui Ghilgameş:
-  "Fără-ndoială, Ghilgameş,
cineva asemuitor ţie s-a născut în pustiu;
locurile sălbatice l-au văzut crescând.
Când îl vei vedea, şi tu te vei bucura:
tinerii îi vor săruta picioarele.
Iar tu îl vei îmbrăţişa, îl vei mângâia,
şi-l vei aduce la mine."
Pe când dormea iarăşi, avu al doilea vis
şi-l povesti iarăşi mamei sale:
-  "Mamă, am avut al doilea vis: parcă se făcea cape uliţa
din Urukul-cel-cu-Marea-Piaţă,
zăcea la pământ o secure,
şi înjur se adunase lumea.
Era într-adevăr o secure, dar ciudată la înfăţişare,
şi ce e mai ciudat, cum am văzut-o, m-am bucurat.
Iată că o iubesc, şi ca pe o nevastă,
cu mângâieri o acopăr.
O ridic şi o aşez
alături de mine."
Mama lui Ghilgameş, atotştiutoarea,
îi spuse lui Ghilgameş:
-  "Securea pe care ai văzut-o este un bărbat:
şi dacă l-ai acoperit cu mângâieri,
e pentru ca eu să-ţi fac deopotrivă."

II

Ghilgameş tâlcul visului său astfel l-a aflat.
Enkidu stătea în faţa curtezanei,
amândoi erau singuri lângă adăpătoare.
Enkidu îşi uitase de locurile unde se născuse;
şase zile şi şapte nopţi o stăpâni Enkidu pe fiica plăcerii.
Curtezana deschise gura,
şi îi vorbi lui Enkidu:
- "Nu mă mai satur privindu-te, o, Enkidu, ești ca un zeu!
De ce rătăceşti cu fiarele
prin pustiu?
Vino, haide să te duc
în Urukul-cel-cu-Marea-Piaţă,
spre templul sfânt, lăcaş al zeului Anu.
O, Enkidu, ridică-te, să te duc spre Eanna,
lăcaş al zeului Anu,
acolo unde sălăşluieşte Ghilgameş, neîntrecut în vitejie.
Şi tu, care eşti cu totul asemeni lui,
îl vei îndrăgi cape tine însuţi.
Vino, ridică-te de jos, căci pământu-i culcuşul păstorului!"
El îi auzi vorbele, înţelese ce-i spunea;
cuvântul femeii
îi pătrunse până-n adâncul inimii.
Ea îşi scoase veşmintele
şi îl acoperi cu unul din ele,
în celălalt veşmânt
pe sine se înfăşură.
Ţinându-l de mână,
ca pe un copil îl călăuzi,
spre o colibă de păstori,
unde era un ţarc de vite.
în jurul lui se adunară-n ceată zgomotoasă păstorii.
Enkidu, care se născuse în pustiu,
păştea iarba cu gazelele,
bea din adăpătoare cu turma de fiare sălbatice,
laolaltă cu ele îşi potolea setea;
obişnuia să sugă
laptele animalelor.

III

I se aduse dinainte hrană;
o privi nedumerit
şi o cercetă!
El, Enkidu, nu ştia
că pâinea se mănâncă;
nu învăţase obiceiul
de a bea bere.
Curtezana deschise gura
şi îi spuse lui Enkidu:
- "Mănâncă pâinea, Enkidu,
este ceea ce-i trebuie vieţii;
şi bea bere, căci acestea sunt obiceiurile oamenilor.
Enkidu mâncă pâine
până se satură;
iar bere,
de şapte ori cuprinsul unui urcior bău.
Se simţi potolit, trupul i se destinse:
de mulţumirea inimii
chipul i se lumină.
îşi spălă cu apă
trupul pe care nicicând nu-l îngrijise,
şi după ce se unse cu tot felul de oloiuri,
semăna în sfârşit a om;
îşi puse pe el îmbrăcăminte,
şi iată-l asemeni unui tânăr mire!
Apucă armele
şi plecă să se bată cu leii,
iar păstorii se odihniră peste noapte.
Pe lupi îi măcelări,
prinse leii,
şi astfel bătrânii păstori dormiră liniştiţi -
Enkidu era păzitorul lor,
care stătea de veghe,
şi-i apăra pe toţi!

O lacună de aproape paisprezece rânduri. Povestirea şi reia firul cu începutul unei alte întâmplări, de-a lungul căreia Enkidu află de la un om pe care-l întâlneşte cât de greu apasă asupra Cetăţii Urukului tirania lui Ghilgameş.

IV

Ridicându-şi privirea, Enkidu zări un bărbat.
Grăi către curtezană:
-  "Fiică a plăcerii, cheamă omul acela să se apropie,
ca să-mi spună de ce a venit aici;
vreau să-l aud vorbind!"
Curtezana chemă bărbatul.
Când veni la el, Enkidu îi vorbi:
-  "Omule, încotro te grăbeşti?
Ce călătorie-i pricina ostenelii tale?"
Bărbatul deschise gura şi îi spuse lui Enkidu:
-  "Am să te duc până la casa nunţii,
şi vei vedea că în Uruk
Ghilgameş are acum dreptul s-o ia înaintea logodnicilor.
Asupra locuitorilor îngrămădeşte corvezi;
îndestularea cu merinde a oraşului cade în grija femeilor
vesele.
Pentru ca regele Urukului-celui-cu-Marea-Piaţă
 să aibă de unde alege,
oamenii sunt prinşi în mreji!
Pentru ca Ghilgameş,
regele Urukului-celui-cu-Marea-Piaţă,
să aibă de unde alege, oamenii sunt prinşi în mreji!
Femeilor hărăzite să fie soţii el cel dintâi le ia fecioria:
doar după aceea vine la rând mirele!
Aşa s-a hotărât prin voinţa zeilor:
de când i s-a tăiat buricul, aşa i-a fost hărăzit!"
Auzind aceste vorbe, chipul lui Enkidu păli.

O lacună de vreo zece versuri. Enkidu, mânios de cele auzite, arde de nerăbdare să ajungă o dată la Uruk şi să-l înveţe minte pe Ghilgameş:

Enkidu merge înainte,
şi curtezana în urma lui.
Când pătrunse în Urukul-cel-cu-Marea-Piaţă,
mulţimea se adună în jurul lui.
Când se opri pe uliţa
Urukului-celui-cu-Marea-Piaţă,
oamenii care se îmbulziseră
începură să spună:

"La statură seamănă cu Ghilgameş!
Mijlocu-i mai subţire,
dar oasele-i sunt mai mari.
Acolo unde s-a născut,
voinicul s-a hrănit cu ierburile primăverii
şi-a supt întotdeauna laptele animalelor!"
Jertfele se ţin lanţ în Uruk.
Tinerii se purifică.
- "Un pocal stă pregătit
pentru omul al cărui chip e fără cusur.
Pentru Ghilgameş, asemeni unui zeu,
tot ce-i trebuie este pregătit.
Zeiţei Iştar
patul i s-a aşternut,
pentru ca în noaptea aceasta Ghilgameş
cu ea să se-ntâlnească."
Dar când sosi,
Enkidu se proţăpi în uliţă
şi-i tăie calea
lui Ghilgameş către casa nunţii.

VI

Ghilgameş îşi măsură duşmanul;
fiindcă se născuse în pustiu
Enkidu strălucea de putere bărbătească.
Se avântă şi ieşi
în întâmpinare.
Amândoi se înfruntară în marea piaţă.
Enkidu se aşeză în uşă
şi cu piciorul
îl împiedică pe Ghilgameş să intre.
Se încăierară şi, ca taurii,
se opinteau.
Dărâmară uşorul uşii,
şi zidul se clătină!
Ghilgameş şi Enkidu
se încăierară şi,
ca taurii, se opinteau.
Dărâmară uşorul uşii,
zidul se clătină!
Când Ghilgameş îndoi genunchiul,
cu piciorul înfipt în pământ,
mânia i se potoli
şi îi dădu drumul.
Când îi dădu drumul,
Enkidu, vorbindu-i,
îi spuse lui Ghilgameş:
- "Cu adevărat, ca pe o fiinţă fără seamăn
te-a adus pe lume maică-ta,
junca din ţarc,
Pe bună dreptate îi întreci pe toţi soţii;
şi cu adevărat ţie ţi-a hărăzit Enlil
să domneşti asupra popoarelor!"

1 - E vorba, probabil, de atitudinea învingătorului care-şi ridică
de la pământ potrivnicul. zeiţa Ninsun.

Aici sfârşea tableta a doua a vechii versiuni. Cea a versiunii ninivite merge mai departe; totuşi nu poate fi folosită din pricina a numeroase lacune. Cea de a treia tabletă veche (tableta din Yale) ar fi putut umple aceste lacune, dar primele două coloane sunt sfărâmate şi cu neputinţă de folosit. Se poate ghici însă din ce a mai rămas că Ghilgameş l-a dus pe noul său prieten la mama sa, zeiţa Ninsun, şi i-a lăudat vitejia. De bună seamă, Ninsun le-a prezis strălucitele fapte pe care aveau să le săvârşească împreună. Pe când Ghilgameş se bucură auzind acestea, Enkidu, care ştie cât îl ţin puterile, cade pradă unei descurajări trecătoare:

Enkidu, deschizând gura,
îi spuse lui Ghilgameş:
- "Suspinele, prietene,
mi se-nnoadă-n gât,
braţele mi-atârnă fără vlagă,
şi din toată puterea mea n-a mai rămas decât slăbiciune!"
Ghilgameş, deschizând gura,
îi spuse lui Enkidu:

O nouă lacună de câteva versuri, în care Ghilgameş îşi îmbărbăta, desigur, prietenul, mărturisindu-şi nerăbdarea de a porni să se lupte cu un duşman pe măsura lor, cu uriaşul Humbaba, temutul stăpân al Pădurii Cedrilor:

II

Ochii i se umplură de lacrimi.
într-atât îl duru inima
că gemu îndurerat.
Ochii lui Enkidu erau plini de lacrimi.
într-atât îl durea inima
că gemea îndurerat.
Lui Ghilgameş i se făcu milă de el
şi îi spuse lui Enkidu:
- "Prietene, de ce-ţi sunt ochii
plini de lacrimi?
De ce te doare inima într-atât
că gemi îndurerat?"
"în pădure locuieşte Humbaba,
cel de neînvins, tu şi cu mine îl vom omorî,
ca să izgonim din ţară orice pricină a relelor.
Noi, în pădure, vom tăia cedri ! "

(trei versuri sfărâmate)

III

Enkidu, deschizând gura, îi spuse lui Ghilgameş:
" Ştiu, prietene, ce-i în acest ţinut sălbatic,
încă de pe vremea când rătăceam pe-aici cu turma de fiare
sălbatice:
pădurea se-ntinde pe zece mii de îndoite leghe,
cine ar cuteza să se afunde-n adâncurile ei?
Strigătele lui Humbaba sunt ca vuietul potopului,
gura lui e însuşi Focul,
răsuflarea-i moarte aduce!
De ce-ai dorit
o astfel de ispravă?
Lăcaşul lui Humbaba nu-i un loc prielnic pentru luptă!"
Ghilgameş, deschizând gura,
îi spuse lui Enkidu:
-  " Vreau samă sui pe al cedrilor munte. Şi în inima nemărginitei păduri
să dobor cedri!
Dacă te codeşti să mă urmezi,
voi pleca singur către Pădurile Cedrilor,
lăcaşul lui Humbaba; o secure îmi va fi de ajuns.
Rămâi aici, dacă ţi-e teamă,
singur voi merge să-l înfrunt pe Humbaba !"
Enkidu, deschizând gura,
îi spuse lui Ghilgameş:
-  "Cum vom putea noi oare să mergem
până la Pădurea Cedrilor? Ocrotitorul ei este zeul Wer;
e cumplit şi nu doarme niciodată.
Zeul Wer e cel care l-a ales pe Humbaba.
Adadi-a dăruit glasul de tunet, şi el îl ocroteşte.

IV

Ca să vegheze la păstrarea Pădurii Cedrilor,
Enlili-a încredinţat cele şapte Furii!"
Ghilgameş, deschizând gura,
îi spuse lui Enkidu:
- "Cine poate oare, prietene, să ajungă până la Cer?
Doar zeii singuri şi soarele domnesc acolo-n veşnicie,
dar zilele muritorilor rămân numărate!
Orice ar face oamenii, totu-i ca suflarea vântului!
Ţie, încă de pe acum, ţi-e frică de moarte:
ce s-a ales oare din puterea vitejiei tale?
Ţi-o voi lua-o înainte,
să-mi strigi doar: "Dă-i înainte, nu-ţi fie teamă!"
Dacă trebuie să pier, să ştiu cel puţin că mi-am statornicit
faima;
"Ghilgameş s-a bătut cu nebiruitul Humbaba"
se va spune, atâta timp cât se va naşte un urmaş în casa mea...

(mai multe versuri sfărâmate)

Vorbindu-mi astfel, mi-ai mâhnit inima:
şi totuşi n-o să mă las şi-o să mă apuc
să tai cedrii,
şi-n felul acesta îmi voi statornici o faimă veşnică.
Chiar acum vreau să merg, prietene, la fierar
să făurească armele în faţa noastră."
Pe dată, se duseră la fierar.
Stăpânii meşteşugului, adunându-se, se sfătuiră.
Turnară securi uriaşe,
turnară topoare, de câte trei talanţi fiecare,
turnară spade uriaşe,
cu tăişul de doi talanţi fiecare,
măciulia plăselei lor, de treizeci de mint 2 fiecare,
teaca de la spade, de treizeci ctemine de aur fiecare.
Ghilgameş şi Enkidu duc fiecare câte zece talanţi.
La marea poartă a Urukului, cea cu înşeptit zăvor,
auzindu-i, oamenii se adunară,
plini de bucurie, pe uliţa Urukului-celui-cu-Marea-Piaţă,
Văzându-i că se bucură, Ghilgameş,
pe uliţa Urukului-celui-cu-Marea-Piaţă,
unde se adunaseră dinaintea lui,
cam aşa le vorbeşte
oamenilor din Urukul-cel-cu-Marea-Piaţă:
- "împotriva lui Humbaba, cel de nebiruit, vreau să mă duc,
eu, Ghilgameş, vreau să-l văd pe acela despre
care se vorbeşte atâta, şi căruia
i s-a dus faima în toate ţările.
Vreau să-l lovesc în Pădurea Cedrilor.

1 - Talantul, măsură de greutate, valora ceva mai mult de 30 kg.
2 - Mina, submultiplu al talantului, valora 0,505 kg.

Vreau ca oamenii să afle
cât de puternic e un vlăstar al Urukului!
Mă voi apuca să tai cedrii,
şi-mi voi statornici o faimă veşnică!"
Bătrânii din Urukul-cel-cu-Marea-Piaţă
îi răspunseră lui Ghilgameş:
-  "Eşti un copil, Ghilgameş,
şi te laşi mânat de înflăcărare!
Nu cunoşti nimic din cele ce te-aşteaptă.
Am auzit spunându-se că Humbaba are o înfăţişare ciudată:
cine e acel care ar putea să-i înfrunte puterea armelor?
Pădurea se întinde pe zece mii de îndoite leghe:
cine-i acel care-ar cuteza să se afunde-n adâncurile ei?
Strigătele lui Humbaba sunt ca vuetul potopului,
gura lui e însuşi Focul, răsuflarea-i, moarte!
De ce te încumeţi la asemenea faptă?
Nu-i deloc prielnic pentru luptă lăcaşul lui Humbaba !"
Ghilgameş, auzind sfaturile Bătrânilor,
începu să râdă şi spuse privindu-şi prietenul:
-  "Acum, prietene, ar trebui să răspund aşa:
"Mi-e frică de Humbaba, am să rămân aici!"
 Ei bine, nu! mă voi duce spre Pădurea Cedrilor
să-l înfrunt pe Humbaba, cel de nebiruit!"

O lacună de şapte versuri; văzând că nu pot învinge îndărătnicia viteazului, Bătrânii Cetăţii sfârşesc prin a-l binecuvânta, încredinţându-l îndurării zeilor:

"Zeul tău să te însoţească,
să vegheze să-ţi împlineşti călătoria teafăr,
şi să te aducă apoi îndărăt până la Cheiul Urukului!"
îngenunchind, Ghilgameş îşi ridică mâna către Soare':
- "Cu toate că vorbele lor sunt de rău augur,
eu plec, Şamaş; îmi ridic mâinile către tine:
de-aş putea să scap cu viaţă acolo;
ajută-mă să mă întorc teafăr pe Cheiul Urukului:
întinde asupra mea umbra-ţi ocrotitoare!"
Ghilgameş îşi chemă prietenul
ca împreună cu el să cumpănească prevestirea,
.......................................................................................
Sfârşitul coloanei este sfărâmat. Se pare însă că răspunsul zeului l-a dezamăgit, căci viteazul se întristează; totuşi nu renunţă la planul său:

I le puseră în mână.
El apucă securea,
spada, teaca,
şi arcul anzanitl şi
îşi petrecu spada la cingătoare.
Pe uliţă o porniră la drum.
Oamenii se înghesuie în jurul lui Ghilgameş:
- "Şi-acum, când te vei reîntoarce în oraş?"

1 - Gest de rugăciune; semnificaţia este "îşi înalţă ruga".
Arc pe care-l foloseau locuitorii din Anzan, vechi oraş al Elamului - nume
dat de către akkadieni regiunii de la apusul cursului inferior al râului
Tigru - care a jucat un rol important în cel de al treilea mileniu înaintea erei noastre.

VI

Lacrimile curgeau din ochii lui Ghilgameş:
- "E, fără putinţă de-ndoială,
o călătorie pe care n-am mai
făcut-o niciodată, şi totul mi-e necunoscut
 pe calea ce-o am de străbătut,
 o, zeul meu!
Dar dacă mă voi întoarce teafăr,
te voi adora, cu inima plină de bucurie,
şi-ntors acasă îţi voi cânta osanale,
şi te voi înălţa pe tronuri!"
 I se aduseră cele de trebuinţă.
Securile şi spadele uriaşe,
şi arcul şi tolba cu săgeţi.

Tableta a treia

Unde Bătrânii Cetăţii, înţelegând că nu-l mai pot opri pe Ghilgameș, îl binecuvântează și-l sfătuiesc cum să se poarte o dată ajuns în Pădurea Cedrilor și ce anume să facă pentru a trece peste piedicile ce-i vor sta în cale. Enkidu îi făgăduiește că va fi alături de el pentru a birui împreună toate primejdiile.
Cei doi prieteni se duc mai întâi să-și ia rămas bun de la zeiţa Ninsun, mama lui Ghilgameș. Aceasta aduce un sacrificiu de împăcare zeului Șamaș, pe care-l cheamă în ajutorul fiului său, cerându-i să-l ocrotească până la înfrângerea uriașului Humbaba. Din începutul acestei tablete - început strâns legat de sfârșitul celei dinainte - au rămas două povestiri, dacă nu cu totul identice, cel puţin paralele: pe de o parte un document din epoca ninivită; pe de altă parte ultimele întregiri ale tabletei din Yale, a cărei traducere se continuă:

Bătrânii Cetăţii îl binecuvântează
și-i dau sfaturi lui Ghilgameș
asupra călătoriei pe care
o va face:
- "Nu te-ncrede, Ghilgameș, numai în puterile tale!
Fii cu ochii-n patru!
Veghează asupră-ţi! Enkidu s-o ia înainte,
el care cunoaște drumul și-a mai străbătut calea.
El cunoaște trecătorile pădurii
și toate fărădelegile lui Humbaba;
a mai scăpat el până acum viaţa câtorva oameni.
Enkidu e cu ochii-n patru și te va ocroti.
Facă Șamaș să-ţi poţi ajunge ţinta dorită,
facă el ca ochii tăi să vadă ceea ce gura ta a spus,
 facă el să se deschidă pentru tine
drumul cel de nepătruns,
facă el ca drumul să fie primitor sub pașii tăi,
facă muntele ușor de străbătut sub picioarele tale!
Nopţile să-ţi aducă solii de care să te bucuri
și zeul Lugalbanda să te ajute
în tot ce-ţi dorești!
Cât mai degrabă să ţi se împlinească dorinţele!
în râul lui Humbaba la care nădăjduiești să ajungi
spală-ţi picioarele.
La popasul de seară, sapă o groapă:
să ai întotdeauna apă curată în burduful tău;
în cinstea lui Șamaș să faci libaţie din apă neîncepută,
și nu-l uita nici pe zeul Lugalbanda."
Enkidu, deschizând gura, îi spuse lui Ghilgameș:
- "Pornește, Ghilgameș, pe drumul pe care vrei să-l înfrunţi.
Fii fără teamă; urmează-mă îndeaproape.
Cunosc lăcașul dihaniei
și calea pe care o străbate de obicei Humbaba.
Poruncește plecarea și trimite-ipe la casele lor
pe toţi aceștia!" Ghilgameș,
deschizând gura, le spuse Bătrânilor din Uruk:
-  "Plec să mă bat cu Humbaba,
cel de nebiruit: eu, Ghilgameș,
îl voi vedea pe acela despre
care se vorbește atâta
și căruia i s-a dus faima în toate ţările.
Cu Enkidu care va veni cu mine,
voi căuta să împlinesc ceea ce am spus,
ș-apoi să mă-ntorc printre voi, cu inima voioasă!"
Bătrânii, auzind aceste vorbe,
îl îndemnară pe viteaz pe calea cea bună, spunând:
-  "Du-te, Ghilgameș, să-ţi fie calea prielnică,
zeul tău ocrotitor să te însoţească,
facă el ca ochii tăi să vadă ceea ce gura ta a spus,
Șamaș să te povăţuiască cât ţi-o fi calea de lungă!"

1 - Rege zeificat al Urukului, soţul zeiţei Ninsun.

Aici se oprește textul din Yale. În versiunea asiriană, pe care o reluăm și pe care o vom urma de aici înainte, tableta e marcată din loc în loc cu fragmente sfărâmate; cei doi viteji se vor duce să-și ia rămas bun de la zeiţa Ninsun, mama lui Ghilgameș:

Ghilgameș, deschizând gura, vorbește și-i spune lui Enkidu:
-  "Vino, prietene, haide la Egalmah,
s-o vedem pe Ninsun, Regina slăvită;
Ninsun, cea înţeleaptă, cea învăţată,
cea atotștiutoare, va așterne sub pașii noștri
o cale bine chibzuită."
Ţinându-se unul pe altul, mână în mână,
Ghilgameș și Enkidu se duc la Egabnah,
s-o vadă pe Ninsun, Regina slăvită;
Ghilgameș, luând-o înainte, pătrunde în palat:
-  "O, Ninsun, spune el, mă simt destul de puternic
ca să duc până la capăt lunga cale către lăcașul lui Humbaba.
Mă voi zvârli într-o luptă despre care nu știu nimic,
voi pomi într-o călătorie presărată cu primejdii
despre care nu știu nimic până în ziua când voi ajunge
la capăt și apoi mă voi reîntoarce,
până când voi ajunge în Pădurea Cedrilor,
până ce-l voi omorî pe Humbaba,
cel de nebiruit, și voi alunga din ţară tot răul,
care nu-i este pe plac zeului Șamaș!
Când îl voi fi omorât pe Humbaba,
Și pădurii-i voi fi doborât cedrii,
de sus și până jos pogorî-va pacea peste ţară.
De-am putea să ne întoarcem,
nevătămaţi, dinaintea ta!"
Vorbele fiului său Ghilgameș,
Ninsun le ascultă îndelung, cu bunăvoinţă.

II

Ninsun pătrunse în iatacul ei...
După ce se spălă și se unse cu uleiuri pe tot trupul,
își puse veșmintele ce-i veneau bine,
își încheie pieptarul,
se împodobi cu giuvaeruri, își puse pe cap diadema;
stropi pământul și pulberea cu apa dintr-un pocal,
sui scările, se urcă pe terasă.
Acolo, sus, pe terasă, aprinse tămâie pentru Șamaș,
închină o libaţie, și, cu faţa la Soare, își ridică braţele:
- "De ce, când mi l-ai dat de fiu pe Ghilgameș,
l-ai înzestrat cu o inimă care nu cunoaște tihna?
Iată că l-ai aţâţat acum să cutreiere
calea-ndepărtată spre lăcașul lui Humbaba:
se va azvârli într-o luptă despre care nu știe nimic,
va pomi într-o călătorie presărată cu primejdii despre
care nu știe nimic,
*
până-n ziua când va ajunge la capăt
și apoi se va reîntoarce,
până când va ajunge în Pădurea Cedrilor,
până ce-l va omorî pe Humbaba,
cel de nebiruit, și va alunga din ţară tot răul,
care nu-ţi este pe plac.
În timpul zilei,
în vreme ce tu cutreieri hotarele cerești,
Aia, Logodnica, să nu se teamă să-ţi amintească de el;
pe Ghilgameș de  grija paznicilor nopţii,
când, seara, vei părăsi cerul."

Următoarele două coloane cuprindeau rugămintea lui Ninsun, dar nu au mai rămas decât capete de rând, cu neputinţă de tradus.

IV

Ea stinse tămâia și spuse un descântec.
Apoi îl chemă pe Enkidu și-i împărtăși vrerea sa:
- "O, puternice Enkidu, nu te fi născut din sânul meu,
dar acum te învestesc
ca supus al lui Ghilgameș!'''
Ca și cum preotesele, curtezanele și hetairele2
ar fi pus pe grumazul lui Enkidu semnul stăpânirii,
ca și cum preotesele l-ar fi primit cape un copil juruit,
și Fiicele-divine l-ar fi crescut înăuntrul altarului.

Înţelesul celor șase rânduri care urmează rămâne îndoielnic. Curtezane, care în epoca respectivă, se bucurau de o oarecare preţuire.

Vestește: 
- "Da, sunt Enkidu, pe care Ninsun
l-a învestit ca supus al lui Ghilgameș!"

Ceea ce urma este sfărâmat. Trainic legaţi unul de altul, cei doi viteji pleacă din Egalmah. La porţile cetăţii, îi găsesc iarăși pe Bătrâni, care le dau ultimele poveţe:

VI

"Enkidu să-și ocrotească prietenul,
să-și apere tovarășul!
Să-l aducă el însuși înapoi lângă miresele lui!
Noi, Adunarea, ţi l-am încredinţat pe Regele nostru,
când te vei întoarce ni-l vei înapoia pe Regele nostru!"

Ultimele rânduri ale tabletei, foarte îmbucătăţite, sunt aproape cu neputinţă de folosit.
Citește continuarea »»  Epopeea lui Ghilgameș (II)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Next previous home