Deschid prima uşă.
E o cameră mare, însorită.
Şi clatinã porţelanurile.
Deschid uşa numărul doi.
Şi aţi devenit vizibili.
Uşa numărul trei.
O cameră de hotel îngustă.
Cu vederea spre o stradă dosnică.
Un felinar care scânteiază pe asfalt.
Frumoasa zgură a experienţelor.
Pietrele
Pietrele pe care le aruncăm, le aud
cum cad prin ani, limpezi ca lumina zilei.
În vale, faptele clipei, descumpănite,
galopează, strigând din
vârf de copac în vârf de copac, dar amuţesc
în aerul mai rarefiat decât cel al prezentului, şi alunecă,
precum rândunicile, din vârf de munte
în vârf de munte, până ce
dau de platourile cele mai depărtate,
de la hotarul fiinţei. Acolo
toate acţiunile noastre,
limpezi ca lumina zilei,
se prăbuşesc nu în abis,
ci în noi înşine.
Conexiune
Priveşte copacul cenuşiu. Cerul a curs
prin fibrele lui jos, în pământ –
un nor sfrijit e tot ce rămâne după ce
pământul a băut. Spaţiul cosmic furat
se învârteşte în împletitura de rădăcini, se răsuceşte
şi devine verdeaţă. – Scurtele clipe
de libertate urcă din noi, trec învolburate
prin sângele zeiţelor Parce şi o pornesc mai departe.
Espresso
Cafeaua neagră la un restaurant-grădină
cu scaune şi mese pestriţe ca insectele.
Distilări preţioase
umplute cu aceeaşi tărie ca Da şi Nu.
Ea este adusă din cafeneaua întunecoasă
şi se uită în soare fără să clipească.
În lumina zilei un punct de negru binefăcător
care se varsă repede într-un client livid.
E asemeni picăturilor de profunzime neagră
pe care uneori sufletul le distilatează
şi care dau un ghiont binefăcător: Pleacă!
Îndemn să deschizi ochii.
Case suedeze răzleţe
O învălmăşeală de brazi negri
şi de raze de lună fumegânde.
Aici zace afundată coliba
şi nu e nici un semn de viaţă,
până ce roua dimineţii murmură
şi un bătrân deschide,
– cu mâna tremurătoare –
fereastra, eliberând o bufniţă.
Şi în depărtare
noua casă fumegă,
pe colţul cearşafului întins la uscat
fâlfâie un fluture,
în mijlocul unei păduri în agonie
unde putreziciunea citeşte
cu ochelari de sevă
protocolul cariilor din scoarţă.
Vară cu ploi aurii
sau cu un nor răzleţ de furtună
deasupra unui câine care latră.
Sămânţa tropăie în pământ.
Voci agitate, chipuri
zboară pe firele de telefon
cu aripi pipernicite şi iuţi
peste mlaştinile kilometrice.
Casa aşezată pe un ostrov al râului
îşi cloceşte temeliile.
Fum perpetuu – ard
hârtiile secrete ale pădurii.
Ploaia dă târcoale pe cer.
Lumina şerpuieşte pe râu.
Pe povârniş alte case veghează
boii albi ai cascadei.
O toamnă cu ceată de grauri
care ţine zorile în şah.
Oamenii se mişcă rigid
în teatrul de lumină al lămpilor.
Lăsaţi-i să-şi simtă în linişte
aripile ascunse
şi energia lui Dumnezeu
învăluită în întuneric.
Allegro
Cânt Haydn după o zi neagră
şi simt căldura simplă în mâini.
Clapele vor. Ciocănele blânde bat.
Rezonanţa verde, vivace şi calmă.
Rezonanţa spune că există libertate,
că există cineva care nu plăteşte tribut împăratului.
Îmi vâr mâinile în buzunarele-mi haydniene
şi îl imit pe cel ce priveşte lumea cu seninătate.
Înalţ steagul haydnian – semn că:
"Nu ne predăm. Dar vrem pace."
Muzica este o casă de sticlă pe panta
unde pietre galopează, pietre se rostogolesc.
Şi pietrele străbat sticla,
dar fiecare geam rămâne intact.
A fost
Moartea e numai o raniță pe care-o depun
la capătul drumului,
o umbră cenușiu-plumburie,
ce se topește-n lumină.
Moartea e numai plugul
ce răstoarnă pământul vieții,
pâinea tare de secară
ce ne curăță dinții.
Moartea e doar un fugar
care-o ia înainte,
un dezertor
ce ne încredințează parola
Moartea e doar un gard de mărăcini,
în jurul unor flori de lumină:
podoaba întunecată ce ne-ngăduie
să intrăm la serbare.
Cine este Tomas Tranströmer?
Premiul Nobel pentru Literatură în 2011. S-a născut pe 15 aprilie 1931 la Stockholm. A urmat cursurile Şcolii Latine Sodra şi ale facultăţii de psihologie din cadrul universităţii din capitala Suediei. A început să scrie de foarte tânăr, încă de la 13 ani, iar primul volum de versuri, intitulat „17 dikter" („17 poeme"), l-a publicat la doar 23 de ani. Pe lângă o serie de alte cărţi de poezie, autorul suedez a scris şi o carte autobiografică, intitulată „Amintirile mă privesc".
O altă lucrare care s-a bucurat de succes a fost cartea de corespondenţă „Air Mail", ce cuprinde scrisorile dintre el şi bunul său prieten, poetul american Robert Bly. Tomas Tranströmer este unul dintre puţinii poeţi care, deşi nu au scris în engleză, au fost adoptaţi cu braţele deschise de publicul din Marea Britanie şi din Statele Unite. Deşi atacat de conaţionalii săi că nu s-a implicat în politică şi că poezia sa nu este una luptătoare, ci una contemplativă şi mistică, el şi-a slujit comunitatea ca psiholog, lucrând ani mulţi cu infractori condamnaţi, copii din închisorile pentru minori şi din casele de corecţie, cu dependenţii de droguri şi cu persoanele cu dizabilităţi.
El şi-a motivat modul de a scrie versuri în care fiecare om să-şi recunoască trăirile naturale, fiind însă în deplin acord cu metafizicul, astfel: „Vreau ca poemele mele să fie la de intime precum trăirile unui cuplu care face dragoste, noaptea, pe plajă". Fiind în mod special atras de esenţialul imaginilor poetice, el a scris adeseori haiku-uri. În 1990, el a suferit un puternic accident vascular, care i-a afectat vorbirea. Tot de atunci, nu a mai putut scrie şi cânta la pian decât cu o singură mână. Din fericire, nu a renunţat la literatură şi s-a încăpăţânat să scrie noi poeme, în ciuda şubrezeniei fizice.
Din bogata creaţie literară a lui Tranströmer menţionăm următoarele culegeri: 17 dikter/ 17 poezii ( 1954); Den halvfärdiga himlen/ Cerul jumătate gata ( 1962); Klanger och spår/ Clopote şi urme ( 1966); Sanningsbarriären/ Bariera adevărului ( 1978); Det vilda torget/ Piaţa sălbatică ( 1983); För levande och döda/ Pentru vii şi morţi (1989); Minnena ser mig/ Amintirile se uită la mine ( 1993) şi Sorgegondolen/ Gondola funebră (1996). Tomas Tranströmer a fost răsplătit cu numeroase premii suedeze şi internaţionale, printre care Premiul Petrarca ( Germania) în 1981, Premiul pentru Literatură al Consiliului Nordic şi Premiul Internaţional Neustadt ( Statele Unite) în 1990, Premiul Nordic al Academiei Suedeze în 1991, Premiul Horst Bienek (Germania) în 1992, Premiul August acordat de Uniunea Editorilor din Suedia în 1996 şi Premiul "Cununa de aur" al Festivalului Internaţional de Poezie de la Struga în 2003.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu